O nouă petiție legată de baremul probei de Limba română de la evaluarea națională a fost depus, joi, la Ministerul Educației, semnatari fiind mai mulți părinți care susțin că propoziția controversată este, de fapt, atributivă și solicită anularea cerinței respective.
Părinții ai căror copii au dat acest răspuns la proba de luni ssusțin că „o serie întregă de profesori cu reputație” le-ar fi spus că varianta atributivă este una ce putea fi acceptată, pe lângă cele două aflate în discuție până acum – subiectivă și predicativă.
De altfel, atributivă, subiectivă și predicativă sunt cele trei variante de răspuns dintre care elevii au avut de ales la cerința ce a generat numeroase controverse.
Potrivit părinților care au depus petiția, cerința controversată trebuie „eliminată urgent” din grila de evaluare, în condițiile în care „nici specialiștii nu au ajuns la un consens” cu privire la felul propoziției. „Cu alte cuvinte, tezele ar trebui notate ca și cum acest subiect nu ar exista”, spune unul dintre semnatatii petiției.
Ministrul interimar al Educației, Liviu Pop, a decis, miercuri seară, schimbarea baremului probei de limba română de la evaluarea națională, astfel încât să fie punctate ambele răspunsuri („subiectivă” și „predicativă”) care au generat controversa legată de una dintre cerințe. Decizia, au spus reprezentanții ministerului, se fundamentează pe mai multe argumente ale specialiștilor în limba română.