Membrii unei familii de romi din Mărășești acuză doi polițiști din localitate că i-au bătut fără motiv. Incidentul s-ar fi petrecut marți, după ce Răzvan Adochiței a mers la primărie pentru a cere… pământ. Bărbatul recunoaște că băuse ceva înainte și că a făcut un pic de scandal, motiv pentru care a și fost amendat.
Bărbatul povestește că a fost dus la poliție, unde ar fi fost bătut. „Nu m-au întrebat nimic. M-au luat la sediu și m-au bătut. După ce mi-au dat pumni și picioare m-au aruncat afară. Eu nu mai puteam și mi-am sunat fratele, pe Nelu, care săpa o groapă la cineva, în apropiere”, susține el.
Fratele său, Nelu Adochiței spune că după ce a ajuns la sediul Poliției, oamenii legii l-ar fi luat și pe el la bătaie, fără motiv. „Eu am mers înăuntru să iau buletinul și m-au bătut degeaba. Mi-au dat un pumn în cap de nu am mai văzut nimic. Ne băteau și dădeau cu furtunele cu apă pe noi. Am venit la spital și aici ni s-au închis toate drepturile. Au venit la spital doi polițiști și nu s-a mai uitat nimeni la noi. Acuma, la ora 13.00 (ieri – n.r.), mergem după certificat de la legist”, a afirmat și Nelu.
În dimineața următoare, mama celor doi băieți, Dorina Adochiței, a mers la sediul poliției să ceară explicații. Ea spune că nu a aflat nimic, din moment ce oamenii legii i-ar fi dat cu spray-ul lacrimogen în ochi, iar pe însoțitoarea sa ar fi lovit-o peste picioare. „Era și el cam băut și a făcut scandal, că degeaba nu l-a luat. Daâ de ce i-a bătut? Dacă facem rău să ne bage la pușcărie, nu așa. M-au bătut și pe mine și pe fata mea, ne-a dat cu spray-ul în ochi. Noi vrem dreptate”, a spus femeia.
Polițiștii spun că au intervenit la soli-citarea unui angajat al primăriei, după ce unul dintre cei doi frați a făcut scandal în instituție. Potrivit oamenilor legii, bărbatul a fost dus la sediul poliției și amendat. Fratele acestuia a făcut scandal, motiv pentru care a fost amendat și el. În dimineața următoare, mama și sora celor doi au mers și ele să ceară explicații, făcând scandal, motiv pentru care au fost amendate. „Persoanele în cauză pot face sesizare atât la sediul poliției cât și la Parchet, urmând a se verifica aspectele sesizate”, au transmis polițiștii.