Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Falsificatorii de dosare de handicap, în vizorul anchetatorilor din 2010


   Anchetatorii erau pe urmele angajatului DGASPC și ale bărbatului din Dumitrești, acuzați că au luat mită, încă din 2010. Cei doi ajutau diverse persoane, contra cost, să obțină sau să își păstreze certificatele de handicap. Procurorii s-au sesizat din oficiu în cazul lui Aurelian Nanu, angajatul DGASPC, și al lui Åžtefan Dima, din Dumitrești, despre care anchetatorii spun că îi aducea „clienți” din zona sa.
   În noiembrie 2011, a fost formulat și primul denunț. Atunci, un bărbat din Dumitrești reclama faptul că Dima i-ar fi solicitat inițial 1.600 de lei pentru a interveni pe lângă comisia care examina persoanele ce solicitau pensie de handicap. Suma putea fi mai mică sau mai mare, în funcție de gradul de handicap solicitat.
   Potrivit rechizitoriului, Nanu avea atribuții pentru punerea corectă în plată a drepturilor bănești cuvenite persoanelor cu handicap și achitarea celorlalte facilități financiare.
Denunțătorul vroia un certificat de handicap pentru mama sa. Dima a fost cel care a umblat cu acesta și cu mama sa pe la spitale și cabinete medicale pentru a obține diagnostice false. La începutul lunii aprilie, Dima i-ar fi solicitat o altă sumă de bani, respectiv 2.500 de lei, pentru a-i da „mai departe” și 200 de lei pentru sine. Bătrâna a fost programată să se prezinte în fața comisiei la începutul lunii mai. În ziua respectivă, denunțătorul a „plătit datoria” către Dima, care s-a întâlnit apoi cu Nanu pentru a-i da banii.
   De la întâlnire, angajatul DGASPC a plecat la un service auto. Nu știa însă că a fost urmărit de procurori. La percheziția asupra mașinii s-au găsit cei 2.500 de lei, care proveneau de la denunțător. Atât Åžtefan Dima cât și Aurelian Nanu au ajuns în fața procurorilor la audieri, apoi au fost reți-nuți și arestați preventiv.
   Dima și Nanu se cunoșteau de multă vreme, iar din probele existente la dosar reiese că angajatul DGASPC își anunța prietenul când erau efectuate controale în teren. Dima îi înștiința pe clienți să nu fie la domiciliu în ziua în care avea loc controlul. Potrivit actelor de la dosarul cauzei, cei doi inculpați nu sunt străini de legea penală. Dima, care este acuzat de complicitate la dare și luare de mită, a mai fost condamnat, în 2007, pentru comiterea unor infracțiuni la regimul circulației, iar Aurelian Nanu, acuzat de luare de mită, ar fi fost condamnat, în 1994, la o amendă penală de 20.000 de lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?