În perioada 29 iunie – 1 iulie, Clubul Sportiv eXtrem Baia Mare, în colaborare cu Primăria Baia Mare și cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Maramureș, organizează a noua ediție a Festivalului Handbalului Juvenil din România. 50 de echipe din întreaga țară și-au anunțat prezența la editia 2012 a competiției la finele căreia, ca în fiecare an, toți cei peste 850 de copii participanți vor fi declarați campioni.
La acest turneu va participa din partea județului Vrancea și echipa de juniori III a Clubului Sportiv Åcolar Adjud. „Principalul scop al nostru este să reușim o clasare cât mai bună și realizarea unor relații mai bune între jucători. Săptămâna viitoare vom participa cu echipele de juniori III și IV la altă competiție tradițională, Cupa Onești, apoi vom începe pregătirea cu juniorii I pe 30 iulie. Vor fi și transferuri, dar le voi prezenta abia când vom fi siguri de ele. Păcat că am mai pierdut un junior valoros, Stere, care a ales să practice rugby-ul, deși s-a investit masiv în acest jucător. Anul trecut, Darie a plecat tot la rugby, iar Stoian a ales fotbalul și am pierdut jucători valoroși din echipa de juniori II, care a câștigat două medalii la Campionatul Național”, ne-a declarat antrenorul Emil Dumitru, de la Clubul Sportiv Åcolar Adjud.
Festivalul se va desfășura în paralel în cinci săli din Baia Mare, iar astăzi, de la ora 20.00, la sediul Clubului Sportiv eXtrem va avea loc o dezbatere a oficialilor. Temele abordate vor fi „Optimizarea selecției la nivelul copiilor și juniorilor” și „Relația cluburilor cu autoritățile locale.
Mâine, meciurile se vor juca de la 8.00 la 18.00. De la ora 19.00 va începe parada sportivilor, din fața Primăriei Baia Mare. Destinația va fi Sala Polivalentă, acolo unde va fi organizată discoteca sportivilor. Ziua de 1 iulie va fi dedicată meciurilor de clasament și va începe la ora 8.00. Festivitatea de premiere va avea loc de la ora 14.00.