Noul Consiliu Local al municipiului Focșani se va întruni în ședință extraordinară marți, 3 iulie, de la ora 16.00. Pe ordinea de zi sunt incluse 19 proiecte de hotărâre, printre care validarea mandatelor consilierilor locali și organizarea comisiilor de specialitate pe domenii de activitate și desemnarea membrilor acestora. Cei 21 de consilieri se vor constitui în șase comisii de specialitate: Buget, finanțe, investiții, liberă inițiativă, economic și servicii publice; Amenajarea teritoriului și urbanism; Agricultură, protecția mediului și ecologic; Cultură, sănătate, învățământ, sport și tineret; Drepturile omului, culte, relații cu cetățenii, muncă și protecție socială; Administrație publică locală, juridică, anticorupție și integrare europeană. De asemenea, se vor constitui și comisiile sociale la nivelul CL Focșani pentru analizarea cererilor de repartizare a locuințelor ANL și pentru locuințele cu chirie din fondul locativ de stat, dar și comisia tehnică de amenajare a teritoriului și urbanism.