Două manifestări culturale de nivel național vor fi organizate în această vară de Muzeul Vrancei.
Primul simpozion va avea loc în perioada 6-7 iulie, cu ocazia Zilelor Municipiului Focșani, când se celebrează 150 de ani de la unificarea admi-nistrativă a orașului de pe Milcov. Simpozionul național se va intitula: „Constituirea statului național român modern . Focșanii – capitala Unirii”.
Al doilea eveniment marcat de Muzeul Vrancei se desfășoară pe 3-4 august, când se împlinesc 95 de ani de la epopeea națională de la Mărășești, Mărăști și Oituz, din Primul Război Mondial. „Ambele simpozioane naționale sunt realizate în parteneriat cu Academia Oamenilor de Åtiință din România, Centrul de Istorie și Civilizație Europeană Iași – filiala Academiei Române și Clubul Istoricilor „Nicolae Iorga” din Vălenii de Munte. Simpozioanele se desfășoară sub patronajul Consiliului Județean Vrancea”, ne-a declarat Horia Dumitrescu, directorul Muzeului Vrancei.