Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Marți 24 Decembrie 2024. Nr 6785

Plăţi anticipate pentru veniturile din chirii


   Vrâncenii care obțin venituri din închirierea locuințelor sau spațiilor comerciale trebuie să plătească anticipat impozitul aferent trimestrului doi din acest an. Direcția Generală a Finanțelor Publice Vrancea a anunțat că termenul limită pentru plățile anticipate aferente acestui trimestru este de 25 iunie. Plățile anticipate trebuie efectuate de vrâncenii organizați ca întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, persoane fizice autorizate, „care realizează venituri din activități independente (comerciale, prestări servicii), precum și din profesii libere și cei care realizează venituri din cedarea folosinței bunurilor, indiferent dacă sunt impuși în sistem real sau la normă de venit”.
   Plățile anticipate trebuie efectuate la unitatea fiscală de domiciliu al contribuabilului. „Au această obligație și contribuabilii care realizează venituri din activități agricole impuse în sistem real – cultivarea și valorificarea florilor, legumelor și zarzavaturilor în sere și în solarii, din exploatarea pepinierelor viticole și pomicole și altele asemenea”, se precizează într-un comunicat al DGFP Vrancea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?