Băile de soare sunt o binefacere pentru organism, dar cu condiția să le cunoaștem efectul și mai ales să știm când și cât se ne expunem. Este știut faptul că pielea se poate apăra de acțiunea razelor solare, dar numai până la o anumită limită. Dacă nu se iau unele precauții înainte de expunerea mai mult timp la soare, pielea va suferi, înroșindu-se și începând să usture până la apariția primelor arsuri.
Timpul de expunere în cazul persoanelor sensibile nu va depăși în prima zi 1-15 minute. Persoanele brunete pot tolera chiar 20-25 minute de expunere. În zilele următoare, durata expunerii poate să crească cu 10-15 minute zilnic. A rămâne în nemișcare la soare un timp îndelungat de 30 de minute sau a sta nelimitat la plajă este un obicei nesănătos, putând antrena diferite boli.
Capul și părul vor fi protejate cu pălării cu boruri mari. Dacă cu toate aceste precauții apar dureri de cap, insomnii și amețeli, trebuie consultat neapărat medicul. De asemenea trebuie evitate pe cât posibil orele cele mai călduroase, adică orele 12.00-14.00. Expunerea la soare imediat după masă este contraindicată.
Băile de soare trebuie făcute în mișcare și nu în stare de imobilitate pentru că în afară de alte neajunsuri, se poate întâmpla ca părțile sensibile (nasul, umerii) să se „ardă”.