Zarvă mare, week-end-ul trecut, la Plaja Putna. Motocicliști din întreaga țară și-au expus motoarele vechi de zeci de ani.
Vineri seara, motocicliștii au început să apară rând pe rând, etalându-și motoarele vechi, de care erau foarte mândri. Veniți cu sarsanalele, ei și-au instalat corturile și s-au făcut comozi, așa cum fac de fiecare dată când ajung într-un loc de camping. Imediat au încins grătarele și s-au cinstit cu palincă.
După ce au făcut cunoștință unii cu alții, au început să admire „bijuteriile pe două roți” ale noilor prieteni. Unul dintre ei se mândrea cu o motocicletă BMW nouă, pe care a cumpărat-o de la o… femeie. „Nu mergem la paradă. Motocicletele noastre nu sunt vechi. Noi am venit să ne simțim bine”, dă asigurări unul dintre ei.
Alții se mândreau cu motoarele vechi de zeci de ani. Printre aceștia și Adrian Silea. El a venit de la București pe o motocicletă fabricată acum 53 de ani. A intrat în posesia ei în anul 2009, contra sumei de 150 de lei, fiind cumpărată de la un bătrân ce vroia să o ducă la fier vechi.
Nu prea mergea și avea anvelopele lăsate, așa că nu a putut pleca cu ea spre casă. Prin urmare, s-a urcat pe motocicletă și a cerut ajutorul unui prieten, care avea mașină, pentru a-l tracta. „La prima curbă, am zis că nu mai ajung acasă cu viață”!, își amintește amuzat Adrian Silea. Ajuns acasă, omul s-a apucat de treabă. A desfăcut-o bucată cu bucată și a schimbat tot ce nu era bun. Iar acum se mândrește cu motocicleta sa!
Mai are una, din 1978, cu ataș, tot Jawa 353, cu care îi place să se plimbe în special prin București, unde traficul este infernal. Ar vrea și el ceva mai modern, dar banii sunt o problemă. Stă puțin pe gânduri, după care ne spune că dacă ar avea o motocicletă nouă, mai mult ca sigur tot pe cea veche ar conduce-o! Motocicleta sa mai pierde ulei, dar atunci când este murdar până la coate, el se simte cel mai bine.
Pasiunea pentru motoare și-a descoperit-o când era copil, prin clasa a IV-a. Ca să-i facă o bucurie, tatăl său i-a făcut din fiare vechi un fel de ATV. „Credeam că tata s-a scrântit. Pusese niște roți pe o țeavă, iar frânele pe față erau din pingele de pantofi. Ulterior s-au tocit și nu prea mai ținea frâna”, își aduce aminte Adrian. Viteza maximă era de 29 kilometri pe oră. Motocicleta din 1958 prinde mult mai mult, dar preferă să nu o forțeze!
„Vroiam să fiu zeu, ca tata”
Daniel Petcu a venit în Vrancea tocmai de la Prahova. Nu pe jos, ci călare pe o motocicletă MZ, fabricată în Germania de Est, în 1960. El și fiica sa au șapte motoare. Unele dintre ele sunt de ultimă gene-rație, dar tot pe cea veche o preferă. Microbul i-a intrat în sânge de când era copil. „În general îți dorești asta de mic”, mărturisește motociclistul. O motocicletă ca a lui a avut tatăl său între anii 1962-1971, cu ataș. În ‘62, Daniel Petcu avea șapte ani. Până în 1971 a colindat țara, împreună cu părinții, numai cu motocicleta. „Eu eram în ataș, ei pe motocicletă. Atunci îl vedeam pe tata ca pe un zeu. Vroiam să fiu și eu ca el”, își aduce aminte.
Între timp, tatăl lui Daniel a decedat, iar Daniel s-a gândit să recondiționeze motocicleta copilăriei sale. Restaurarea motocicletei moștenite de la tatăl său l-a costat 4.500 de euro. A comandat piese din Germania, Polonia și Cehia și a făcut tot posibilul să fie o copie fidelă a originalului. Nu ar renunța la ea pentru nimic în lume.
Acum, acasă are multe motociclete. Printre acestea și o Suzuki de 1000 centimetri cubi. „Mă sui pe ea și mă dau jos la Viena”, ne dă asigurări, dar cea cu care a venit la Focșani este sufletul lui. „Suzuki stă afară, în ploaie. Restul stau în garaj”.
Septuagenar pasionat de motociclete
De la marea adunare a motocicliștilor nu a lipsit nici Mihai Ionescu, un septuagenar din Focșani. Cu geaca de piele pe el și cu casca în mână, motociclistul nostru era în mare formă. Bijuteria cu care a venit la plaja Putna este un Minsk, fabricat în 1992, în Belarus. A cumpărat-o în 2000 de la un suedez, care locuiește în Focșani. „Omul a spus că a ajuns la o vârstă la care nu-i mai trebuie motocicletă”, ne-a precizat Mihai Ionescu.
Focșăneanul este motociclist de 38 de ani. Prima bijuterie pe două roți a fost o Mobra, apoi un Simson, pe care îl are și acum.
El își amintește că în 1962 a mers la Lacul Roșu cu bicicleta. A făcut un popas la Barajul de la Bicaz, unde s-a și cazat o noapte într-o cabană a muncitorilor. „După ce m-am asigurat cu cazarea, m-am dus să-mi șterg bicicleta. Am văzut o motocicletă Simson Sport. Era un băiat cu tatăl lui. O ștergeau de zor”, își aduce aminte el. După ce a stat de vorbă cu ei, „am rămas impresionat de cât de multe lucruri au putut face în jumătate de zi. M-am ambiționat și mi-am luat și eu”, mărturisește focșăneanul.
A dat carnea de Crăciun pentru o motocicletă
Cu prima ocazie ivită, Mihai Ionescu și-a luat motocicletă. „Era în preajma Crăciunului. Oamenii cumpărau carne pentru masa de Crăciun, iar eu cumpăram motocicletă”, spune el.
Motocicleta marca Simson și-a luat-o de la cineva de la Popești. „Era obosită. Mai mergea, mai tușea”, căci proprietarul nu o mai pornise de 25 de ani. Arăta jalnic, așa că Mihai Ionescu a tractat-o cu un Oltcit. A adus-o acasă și a făcut-o „boboc”. Nici acte nu avea, dar a rezolvat și acest aspect. Chiar dacă are 70 de ani, este în putere și spune că poate merge pe motocicletă. „Am făcut atletism 20 de ani”, ne dă asigurări focșăneanul.
