Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

Pietoni şi şoferi, sancţionaţi de poliţişti


   Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere au desfășurat, la sfârșitul săptămânii trecute, o acțiune care i-a vizat pe pietoni, dar și pe șoferii care nu le acordă prioritate de trecere. De asemenea, verificări au fost și în rândul taximetriștilor.
   Inspectorul Cătălin Manea ne-a precizat că în timpul acțiunii au fost aplicate 226 de sancțiuni contravenționale. 11 șoferi au rămas fără permise de conducere pentru că au ignorat pietonii angajați în traversarea străzilor.
   Polițiștii îi sfătuiesc pe pietoni, care au fost implicați în destul de multe evenimente nedorite, să se deplaseze numai pe trotuare, iar în lipsa acestora, numai pe partea stângă a drumului pu-blic și cât mai aproape de marginea carosabilului!
   Traversarea străzii se face numai prin locurile marcate și semnalizate cu indicatoare, iar în intersecțiile fără marcaj pietonal, traversarea se face pe la colțul străzii, numai după o temeinică asigurare. Acolo unde sunt instalate semafoare, traversarea se face  numai la culoarea verde. 
După coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea nu se face prin fața sau prin spatele acestora. Traversarea se realizează numai după plecarea lor din stație, prin locurile special amenajate.
   Dacă circulă cu bicicleta, cetățenii sunt sfătuiți  să evite zonele aglomerate și arterele principale cu trafic mare. Dacă totuși ajung cu bicicleta într-o intersecție, să respecte semnificația indicatoarelor și să-și sporească atenția.
   Tot la sfârșitul săptămânii trecute, polițiștii au găsit nereguli și în rândul taximetriștilor. Au fost verificate 49 de taximetre, fiind aplicate 18 amenzi. La două dintre mașini au fost găsite defecțiuni tehnice. 14 taximetriști au fost amendați pentru încălcarea unor prevederi ale Codului Rutier, iar unul nu avea toate documentele necesare. Polițiștii au adăugat că o altă mașină nu avea asigurare, motiv pentru care taximetrisul a rămas fără certificatul de înmatriculare al mașinii.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?