Vestea uciderii părintelui Marin Tudor a căzut ca un trăsnet peste întreaga comunitate din orașul Focșani și nu numai. Åži-a croit ușor loc prin hățișul știrilor despre crime, violuri, tâlhării. Ceea ce făcea diferența era persoana implicată în această tragedie, dar mai ales, locul unde s-a petrecut.
Biserica este „casa Domnului”, loc de liniște și pace, unde mergi să-l întâlnești pe Dumnezeu. Între zidurile bisericilor se strâng lacrimile de pocăință și de durere ale credincioșilor, dar și cuvintele de mulțumire ale celor care au simțit ajutorul divinității. Un sentiment de nesiguranță a cuprins sufletele românilor. „Dacă și în bi-serică, ziua în amiaza mare te omoară, unde să te mai duci?”.
Mulți sunt șocați, consternați. Abia acum ochii li se deschid și pot vedea mai bine lumea în care trăiesc. O lume din care l-am izgonit pe Dumnezeu și am așezat alt stăpân în locul lui. O lume în care știrile de la ora 5 și filmele de acțiune aduc cele mai înalte cote de audiență. Jocurile video cu un înalt grad de violență și armele de jucărie sunt cele mai dorite de copiii noștri. O lume nebună, nebună, nebună într-o permanentă goană după bani și afirmare.
Dar, pe lângă această stare de degradare a societății românești în general, mai este ceva. Un lucru despre care vorbește toată lumea și pe care nu-l observă nimeni. Cea mai hulită, cea mai umilită categorie profesională din România este preoțimea. Biserica este atacată metodic cu artileria grea de toate publicațiile din țară. De la cazuri de preoți lacomi, hoți, bețivi până la afaceri oneroase prestate de o biserică bogată care nu plătește impozite și care primește bani de la stat.
Monitorizată atent, dar be-neficiind doar de mediatizare negativă, Biserica a acumulat vreme de 20 de ani un capital de ură cum nu se poate vedea la o altă instituție. E de ajuns să citești comentariile la articolele despre Biserică de pe edițiile online ale ziarelor. Mustesc de ură și îți dai repede seama că autorii lor ar face ușor pasul de la cuvânt la cuțit, pentru a suprima „popii lacomi și leneși ai acestui popor”.
De ce părintele Marin? Pentru că Dumnezeu, a câta oară, vrea să ne transmită un mesaj. Pentru că era un preot model, fără pată. Un om bun ce și-a închinat viața slujirii lui Dumnezeu. Mai mult în biserică decât acasă, mereu aproape de păstoriții lui ca un tată ce are mii de copii, fiecare simțind mângâierea și vorbele bune izvorâte din inima lui de părinte. Creștinii ce l-au simțit alături în toți acești ani dau mărturie despre devotamentul lui. Åži moartea l-a găsit acolo unde îi plăcea să stea cel mai mult, în bise-rică, dispus să asculte pe oricine, chiar și pe cel care venise să-i ia viața.
Părintele l-a iertat. Åži nici nu putea să simtă altceva acest om, care o viață a predicat și a trăit iubirea lui Hristos răstignit pe Cruce. Åži noi îl iertăm și ne rugăm pentru sufletul lui rătăcit. Ne mai rugăm și pentru ca acest popor să se trezească din rătăcirea în care a fost aruncat și să găsească calea spre mântuire.
Pr. Dan Pătrășcanu
Parohia Sf. Gheorghe Sud Focșani
