O țară întreagă este consternată de oribila crimă din biserica din Piața Unirii din Focșani, cu atât mai mult focșănenii și cei care au trecut pragul acestui lăcaș de cult în cei 20 de ani de la redeschiderea sa, de când părintele Tudor Marin era preot paroh aici. Imediat după aflarea crimei, sute de focșăneni au venit la biserica „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, mulți cu lacrimi în ochi, uimiți și mâhniți de cumplita faptă.
Biserica a devenit un adevărat loc de pelerinaj, iar treptele bisericii s-au transformat într-un altar, unde focșănenii vin încontinuu să aprindă o lumânare și aduc flori, în memoria preotului Marin, pe care mulți îl consideră un martir. „Cine nu îl cunoștea pe părintele Marin, care era un om deosebit? La orice oră, biserica era deschisă, dacă rămâneai nemărturisit, aici veneai și erai sigur. Părintele era o bunătate, primea pe oricine, pe nimeni nu refuza, stătea până la ultimul om și venea întotdeauna mai devreme la biserică. Am fost acum două săptămâni la dânsul. Încremenești când auzi așa ceva, să omoare preotul în biserică, în plin centru, este ceva strigător la cer”, ne-a spus Olimpia Niță, una dintre enoriașele care veneau frecvent la biserică, încremenită de durere.
Femeia ne-a mai povestit că părintele nu avea dușmani, pentru că avea un fel blând de a fi, dar își amintește că preotul a mai fost abordat în biserică, după Paște, de o persoană cu niște hârtii în mână . „Criminalul ori este un sectant ori un nebun ori un diavol întrupat în om. M-am mai nimerit o dată în biserică, a venit tot așa, o persoană, la sfârșit, cu niște hârtii, dar mai după Paște. Åi părintele a stat și i-a explicat. Era tot așa, mohorât la îmbrăcăminte. Probabil că a urmărit individul ăsta, când părintele e singur, la ora aia se terminase slujba, dădea soarele, că părintele proteja oamenii să nu plece pe căldură mare și începea mai devreme slujba. Ce s-a întâmplat aduce urgie asupra oamenilor. Nu mai este niciun fel de siguranță. Cine să păzească bisericile, în afară de Dumnezeu?”, ne-a întrebat, retoric, bătrâna.
„A fost un preot cu har, păcat că a avut parte de așa o moarte”
Credincioșii au fost uluiți de vestea că un preot, atât de iubit de enoriași, un om blând și bun, cu dragoste de Dumnezeu, a fost înjunghiat chiar în Casa Domnului. „Plâng de când am aflat și nu mă pot liniști. Părintele se plângea mereu că vin tot felul de oameni și insistă și sunt foarte răi și au smuls bara de la intrare în biserică și ne-a spus să nu îi mai încurajăm să le dăm bani, că uite ce fac, vandalism. Dumnealui stătea zilnic în biserică și dorea să fie cea mai frumoasă biserică, cea mai curată. Se plângea mereu că dau peste el în biserică și îl obligă să le dea bani”, ne-a spus Adina Daraban, o altă enoriașă, plângând. „Era un părinte foarte bun, înțelegător. Nici nu mai avem cuvinte. Cum poți să intri în biserică, să omori un preot…”, ne-a zis, mâhnită, și Georgeta Coman.
Åi pe site-ul ziarului nostru, zeci de oameni care l-au cunoscut pe preotul Marin și-au exprimat indignarea, du-rerea și au transmis mesaje de condoleanțe familiei îndoliate. „În 1975, preotul Marin mi-a oficiat slujba de cununie, slujea la Biserica din Mirceștii Vechi. Era apreciat de toți credincioșii. Adesea ne întâlneam întâmplător și mă recunoștea după atâția ani. Era un om deosebit. Mare păcat, Dumnezeu să-l odihnească în pace. Sincere condoleanțe familiei greu încercate!”, scrie Petru.
„Dumnezeu să-l odihnească! A fost un preot cu har, păcat că a avut parte de așa o moarte, păcat că am ajuns să nu mai avem siguranță nici în Casa Domnului, sper să-l prindă pe criminal repede și să-l condamne pe viață, pentru că dacă nu îl va condamna justiția, oricum s-a condamnat singur în fața lui Dumnezeu. Încă o dată, păcat că a trebuit să moară un om deosebit!”, spune și Cristina. Focșănenii i-au adus și ieri omagii unuia dintre cei mai iubiți duhovnici din oraș, sicriul fiind depus chiar în biserica din Piața Unirii.