Preotul Tudor Marin, care slujea la Biserica ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Piața Unirii, a fost înjunghiat mortal, sâmbătă, în jurul orei 10.00. Un tânăr de 30 de ani, din Focșani, a intrat în lăcașul de cult pentru a cere lămuriri cu privire la niște pasaje din Biblie și pentru că nu a primit răspunsul așteptat, l-a înjunghiat pe părintele Tudor Marin, în vârstă de 69 de ani, în piept și în cap. Preotul a murit la scurtă vreme de la incident, iar autorul, Florentin Pușcoiu, a fost prins la aproximativ 12 ore de la comiterea faptei. A fost luat din dormitor și dus direct la Parchet. După audierile care au durat până ieri dimineață, la ora 3.00, acesta a fost reținut pe bază de ordonanță și apoi dus la instanță cu propunere de arestare preventivă, primind mandat pentru 29 de zile. Ieri, autorul a mers acasă, în Sud, însoțit de anchetatori. Vecinii sunt îngroziți de ceea ce a putut să facă „tânărul retras și tăcut” și nu s-au putut abține să nu-l huiduie. La ieșirea din scara blocului, Florentin Pușcoiu a spus că nu îi pare rău. „Nu regret fapta. El nu era preot, era doar îmbrăcat în straie preoțești. Am făcut ce mi-a spus Dumnezeu”, a declarat Florentin Pușcoiu. În timp ce el le arăta Biblia anchetatorilor, sicriul cu trupul neînsuflețit al părintelui Tudor Marin a fost ridicat de la morgă și depus în biserica în care a slujit mai bine de 20 de ani și în care a murit.
Preotul Tudor Marin, care slujea la Biserica ,,Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, din Piața Unirii, a fost ucis, sâmbătă dimineață, fiind înjunghiat în inimă și cap, de un bărbat care nu a fost mulțumit de răspunsul primit cu privire la niște pasaje din Biblie.
Crima a fost comisă în jurul orei 10.00. La ora 10.29, polițiștii au fost sunați de către femeia de la lumânări care le-a spus că preotul a fost înjunghiat. „A intrat în biserică și se uita pe la icoane. Nu i-am spus nimic și el a plecat. A venit a doua oară, iar eu eram cu părintele la masă pentru că terminasem treaba. A venit cu niște hârtii și a spus că vrea citate din Biblie ca să-l lămurească părintele. Eu am vrut să aprind lumina ca să poată părintele citi, dar nu am mai apucat. Am văzut că a luat-o la fugă și mi-am dat seama că s-a întâmplat ceva. L-am văzut că nu avea gând de închinat, ci mai degrabă de furat. Am ieșit afară și am strigat hoții, iar când m-am uitat în urmă, părintele era numai sânge. I-a venit rău, s-a albit și l-am ținut pe brațe”, ne-a precizat Fănica Manea, îngrijitoarea bisericii. Femeia a adăugat că tânărul i s-a părut suspect, mai ales că a intrat fără să-și facă cruce.
Medicii au încercat să-l resusciteze pe părinte timp de 50 de minute
După sesizare, Piața Unirii s-a umplut de polițiști, procurori, medici și curioși. După aproape 50 de minute de resuscitare, medicii au anunțat decesul. Aceștia au spus că preotul a fost găsit în stop cardio-respirator. Între timp, la fața locului au ajuns și membrii familiei preotului. Soția și fiica acestuia au fost la un pas de a li se face rău. Ginerele preotului decedat, sindicalistul Vasile Marica a cerut sprijinul medicilor pentru a le acorda primul ajutor soției și fiicei preotului. „A fost un om minunat, mi-a dat o soție minunată la care țin foarte mult. Nu știu ce s-a întâmplat și aștept să vedem cine putea să facă o asemenea nenorocire. Am pus toată fami-lia în pază. Chiar astăzi, (sâmbătă – n.r) aveam un eveniment fericit, o verișoară de-a noastră trebuia să se căsătorească. Am ajuns dintr-un eveniment fericit, într-un moment nefericit. Din câte știu eu, toți oamenii din oraș îl iubeau pe tatăl meu”, a declarat sâmbătă, Vasile Marica, ginerele preotului decedat. Sindicalistul a fost sunat și informat de faptul că socrul său a fost înjunghiat și nu crede că ar fi vorba de vreo răzbunare.
Anchetatorii au împânzit orașul
Zona a fost izolată, iar anchetatorii au început o luptă contra cronometru pentru a-l prinde pe autor. Zeci de persoane au fost duse la audieri și fiecare dintre acestea era suspectă. Cu ajutorul martorilor, anchetatorii au întocmit două portrete robot. Cu imaginile în mână, 154 de polițiști și câteva zeci de jandarmi, au stat la toate intrările și ieșirile din oraș pentru a-l căuta pe suspect. Polițiștii și procurorii vrânceni au fost ajutați de specialiștii de la București. „Echipa operativă complexă, ajunsă la fața locului, coordonată de un procuror criminalist din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a efectuat primele verificări, reușind să obțină date și informații în vederea întocmirii portretului robot al persoanei care a comis fapta. Din dispoziția șefului Poliției Române, chestor principal de poliție Petre Tobă, ofițeri specialiști din cadrul Serviciului Omoruri – Direcția de Investigații Criminale s-au deplasat în municipiul Focșani și au acordat sprijin de specialitate, în vederea valorificării urmelor ridicate de la locul crimei și pentru identificarea principalului suspect. Activitățile specifice au fost realizate prin angrenarea unui număr de 154 de polițiști, 28 de jandarmi, cu sprijinul echipei operative de la nivelul Direcției de Investigații Criminale a IGPR, sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea”, au precizat polițiștii vrânceni.
Cuțitul, găsit la locul crimei
Florentin Pușcoiu a lovit și a fugit. În acele momente, el nu s-a mai gândit să-și șteargă urmele. A plecat fără să se uite la ce a lăsat în urmă. Treptele bisericii erau pătate de sânge, la fel și covorul de la intrarea în lăcașul de cult. După ancheta criminaliștilor, două măicuțe au curățat petele de sânge de pe treptele de la intrarea în Biserică. A lăsat cuțitul la locul faptei, iar acest lucru i-a ajutat foarte mult pe anchetatori, care au putut efectua expertiza ADN. După ce a plecat de la biserică, a mers la un prieten, în vizită. Nu l-a găsit acasă și a plecat. S-a dus în zona gării, a luat un microbuz, s-a dus acasă, a dormit până la ora 14.00, apoi s-a uitat la televizor până seara, când a fost ridicat. El nu avea de gând să se predea.
Potrivit unor surse, în anul 2005, Florentin Pușcoiu a fost internat la Psihiatrie, fiind găsit în baza de date.
Autorul, prins la 12 ore de la comiterea faptei
Autorul crimei a fost prins la aproximativ 12 ore de la comiterea faptei. Polițiștii l-au luat de acasă, din apartamentul situat în cartierul Sud, al munici-piului Focșani. Nu a opus rezistență și a fost foarte calm. A fost dus direct la poliție și luat la întrebări. Ulterior, el a ajuns la Parchet pentru a da declarații în fața procurorilor.
În noaptea de sâmbătă spre duminică, la ora 2.30, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, Ion Lefter a confirmat informația conform căreia, autorul crimei este Florentin Pușcoiu.
Prim-procurorul a spus că motivația a fost una de natură religioasă. „Am făcut tot ce a fost posibil pentru administrarea probelor necesare și identificarea principalului suspect. Autorul se numește Florentin Pușcoiu, are 30 de ani și este din Focșani. Motivația este una cu caracter religios. Vom vedea care va fi și explicația specialiștilor cu privire la caracterul său. Nu a reieșit că ar face parte din vreo sectă și susține că este creștin ortodox. Avem îndoieli cu privire la starea lui psihică și se vor face verificări în acest sens. În ultima vreme, el și-a schimbat radical comportamentul. A fost plecat în Italia, iar de când a revenit era cu totul și cu totul alt om. A încercat să caute explicații religioase pentru problemele lui și și-a cumpărat sau a împrumutat cărți religioase. Pentru că nu a găsit explicațiile pe care le căuta în cărți, a mers la biserică. Nefiind mulțumit de răspunsurile primite l-a lovit pe preot de două ori, cu un cuțit, o dată în cap și o dată în inimă”, a precizat Ion Lefter, prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea.
„A vrut să facă o dreptate divină”
Anchetatorii au adăugat că după ce nu a primit explicațiile așteptate cu privire la niște pasaje din Biblie, Florentin „a vrut să facă o dreptate divină” și de aceea l-a înjunghiat pe părinte. Prim-procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea a adăugat că tânărul nu era în relații bune cu familia sa și că a mai fost cercetat. În luna noiembrie a anului trecut, Florentin Pușcoiu a fost depistat cu un cuțit asupra lui, în locuri publice. I s-a întocmit dosar penal pentru port ilegal de armă albă, dar nu a putut fi audiat pentru că a plecat în Italia. Aici, a stat câteva luni și s-a întors acasă, complet răvășit.
Înainte de a-l ucide pe părintele Tudor Marin, el a mai trecut și pe la alte biserici, având aceleași nelămuriri. Chiar în ziua crimei a mai trecut pe la alți doi preoți, dar nu a putut face nimic pentru că în biserici, erau oameni. Anchetatorii nu exclud ca acesta să-și fi premeditat fapta, mai ales că se dusese să ceară lămuriri cu un cuțit asupra lui.
Anchetatorii spun că la pregătirea pe care o are, tânărul are un intelect deosebit, pe care l-a folosit pentru a face rău. Înainte de a pleca în Italia, Florentin Pușcoiu a fost șofer la mai multe societăți comerciale, printre care și o fabrică de pâine.
Åefii săi ne-au spus că la început era un băiat responsabil, dar mai târziu începuse să calce strâmb. A fost dat afară și chiar dacă a încercat să se reangajeze, nu a mai fost primit pentru că folosea mașina în interes personal. Aceștia au mai adăugat că abia acum și-au dat seama în preajma cui stăteau în fiecare seară aproximativ 30 de minute.
Preot în Focșani din anul 1991
Parohia din Piața Unirii este înființată din anul 1661 de Grigorie Ghica Voievod, iar preotul Marin slujește din anul 1991. Biserica are în jur de 800 de familii, însă la sărbătorile mari, așa cum este de Paște, vin în jur de 1.000 de persoane la slujbă.