Personalul medico-sanitar din cadrul Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea are uniforme noi. În primă fază, au primit tricouri și pantaloni angajații de la stația centrală din Focșani, apoi, săptămâna trecută, au primit și cei de la substațiile din județ. Managerul SAJ, medicul Mircea Stoenoiu, a precizat că, în curând, trebuie să sosească și cămășile și vestele.
Potrivit legii, uniformele angajaților de la Ambulanță nu mai sunt în culorile roșu, alb și bleumarin, ci în portocaliu și bleumarin. Valoarea investiției în noile uniforme depășește 500 de mii de lei. Noile uniforme de vară sunt compuse din două cămăși, un tricou, o pereche de pantaloni și o vestă.