Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Ce se întâmplă dacă renunţi la fumat la o vârstă înaintată


   Renunțarea la fumat, chiar și la o vârstă înaintată, crește speranța de viață, afirmă autorii unui studiu realizat recent în Germania, potrivit căruia fumatul conduce la o creștere considerabilă a riscului de deces în rândul persoanelor aflate la vârsta a treia. „Renunțarea la fumat este importantă, întrucât conduce la o îmbunătățire a calității vieții și aduce beneficii pentru sănătate, indiferent de vârsta la care se produce – deși, cu cât mai devreme cu atât mai bine”, afirmă medicul Michael Niederman, directorul departamentului de medicină de la Winthrop-University Hospital din Mineola, New York, consultant în cadrul acestui studiu.
   Noul studiu a fost realizat prin analiza datelor furnizate de 17 studii precedente realizate în șapte țări (Australia, China, Marea Britanie, Japonia, Franța, Spania și Statele Unite), publicate între 1987 și 2011. Participanții au fost monitorizați pentru perioade cuprinse între trei și 50 de ani.
   În comparație cu nefumătorii în vârstă de peste 60 de ani, fumătorii au prezentat un risc de deces cu 83% mai mare în perioada în care au fost monitorizați, a declarat Carolin Gellert de la Centrul german pentru cercetări contra cancerului din orașul german Heidelberg.
   Cercetătorii germani au constatat cu aceeași ocazie faptul că speranța de viață pare să crească odată cu perioada de timp care a trecut de când o persoană a renunțat la fumat, chiar dacă a făcut acest lucru la vârsta a treia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?