Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

Vameşii au confiscat papuci şi vin


   Inspectorii vamali vrânceni au confiscat 350 perechi papuci din plastic și 300 litri vin transportați fără documente de proveniență. Confiscările au avut loc în cadrul controalelor efectuate în trafic pe DN 2 – E85. Potrivit unui comunicat de presă, inspectorii vamali din cadrul echipelor mobile ale Direcției Județene pentru Accize și Operațiuni Vamale Vrancea, au identificat, în urma controlului fizic efectuat, mărfuri pentru care conducătorii auto nu dețineau documente de proveniență. Într-o autoutilitară înmatriculată în județul Vaslui, inspectorii vamali au găsit 350 perechi papuci din plastic, ambalați în saci de rafie, iar într-o autoutilitară înmatriculată în județul Vrancea au fost găsiți 300 litri vin vrac, în bidoane de 60 litri. „Reprezentanții autorității vamale au dispus reținerea mărfurilor descoperite în vederea confiscării și au sancționat cei doi șoferi în cauză cu amenzi în cuantum de 3 000 lei”, precizează reprezentanții Direcției Regionale pentru Accize și Operațiuni Vamale Galați.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?