Autorul crimei din campusul Universității de Åtiințe Agronomice și Medicină Veterinară București a fost prins ieri. El se numește Horațiu Laurențiu Popescu, de 31 de ani, din București. Acesta a ucis un student focșănean, Bogdănel Cosmin Surdu, iar în fața anchetatorilor a susținut că nu-și mai aduce aminte nimic, deoarece era băut în momentul comiterii faptei.
Agresorul este cu câțiva ani mai mare decât victima, locuiește în București și nu are nicio ocupație. După ce a fost identificat, el a fost dus la poliție pentru audieri. Aseară, polițiștii urmau să ia măsura reținerii, fiind cercetat pentru omor calificat.
Reamintim că duminică dimineață, un tânăr de 21 de ani, din Focșani, a murit după ce a fost înjunghiat în timp ce se afla în campusul Universității de Åtiințe Agronomice și Medicină Veterinară București. Potrivit cunoscuților, studentul focșănean a murit la spital, după ce a fost supus unei intervenții chirurgicale.
Cunoscuții tânărului au rămas fără cuvinte când au aflat că acesta a decedat. Aceștia au postat mesaje de condoleanțe atât pe site-ul www.monitorulvn.ro cât și pe Facebook. „Dumnezeu să-l ierte! Tânăr și nevinovat. Pe viață criminalului. Dacă a făcut-o o dată, o să o mai facă. Ajută-i Doamne pe părinții și pe familia lui să treacă peste acest cumplit eveniment. Condoleanțe!”, scrie un cititor. Un altul, care se semnează Viorel, spune că tânărul decedat era un copil foarte cuminte. „Dumnezeu să-l ierte! Sincere condoleanțe familiei îndurerate. UN copil foarte cuminte, care a fost în acel moment într-un loc unde legea o fac țiganii. Acolo iei bătaie și ziua în amiaza mare, de la diverse găști. Ei îi intimidează pe alții ca să nu mai ia atitudine și fac legea”.
Poliția Capitalei a arătat, într-un comunicat, că „în dimineața zilei de 10 iunie, Dispeceratul 112 al Poliției Capitalei a fost sesizat cu privire la faptul că într-un campus universitar din sectorul 1 a fost înjunghiată o persoană, care a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale. Din primele verificări s-a stabilit că în urma unui conflict spontan, un grup de persoane a adresat cuvinte jignitoare unei tinere, iar în apărarea acesteia au intervenit prietenii cu care se deplasa. A avut loc o altercație între cele două grupuri, în urma căreia un bărbat de 21 de ani a fost înjunghiat. Bărbatul înjunghiat a fost supus unei intervenții chirurgicale, însă a decedat în cursul acestei dimineți (duminică dimineață-n.r.)”.
După ce l-a înjunghiat pe studentul focșănean, autorul faptei s-a făcut nevăzut.