Așa i-a fost scris, să vină pe lume fără să-i audă sunetele. Și să nu simtă nici dragostea părintească, mama sa părăsindu-l la doar cinci luni de la naștere. Crescut doar prin instituțiile statului, apoi la Școala de Educație Incluzivă „Elena Doamna” din Focșani, Ionuț Sandu a devenit, în urmă cu trei ani, copilul de suflet al Filialei de Cruce Roșie Vrancea. Felul său de a fi a făcut ca toată lumea să-l îndrăgească, iar cu o vreme în urmă a primit, ca urmare a sponsorizării făcută de binecunoscutul Petre Geambașu, un aparat auditiv, care-l va ajuta să treacă din lumea tăcerii, în cea a sunetelor. Cum perioada de adaptare nu este deloc simplă, va fi ajutat în mod absolut voluntar în acest proces de profesorul Lonia Popescu și terapeuți ai Școlii „Elena Doamna”, loc în care Ionuț și-a petrecut, practic, cea mai mare parte din viață.
Aparatul auditiv este cel mai valoros cadou primit vreodată de Ionuț. Momentul în care a pipăit cu degetele lui „melcii” care, odată montați în urechi, îl vor ajuta să spargă zidurile groase ale lumii tăcerii în care este prizonier, a fost unul dintre cele mai fericite din viața sa. Cutiuțele în care „dorm” aceștia până să-și înceapă menirea, băiatul le tot mângâie, la deschide cu degete tremurătoare, le privește, le închide la loc, le redeschide ca să le arate iar și iar, tuturor celor pe care-i cunoaște. Ionuț e fericit și vrea să împărtășească tuturor fericirea sa!
Îi râde fața, îi râd ochii, tot trupul său, toate gesturile respiră pur și simplu bucurie. Până la urmă – pare el să spună – norocul a venit și pe strada lui. L-a nimerit în sfârșit, chiar dacă de aproape trei ani locuiește printre oamenii străzii, în Centrul de Criză „Sfântul Nicolae” al Crucii Roșii Vrancea. Și nici nu se putea altfel, pentru că și Ionuț, cel atât de crunt lovit de destin, are, ca orice alt om, steaua sa norocoasă…
Poate că acum aproape trei ani, când a ajuns în atenția Filialei de Cruce Roșie Vrancea, nimeni nu se gândea că băiatul firav, cu zâmbet luminos, care „vorbește” incredibil cu ochii, se va integra atât de bine în colectivul de voluntari încât să devină de neînlocuit. Dorința lui permanentă de a se face util, de a nu supăra, dar și de a fi iubit, prețuit, precum și străduința sa de a-și arăta atașamentul mângâind oamenii pe umeri, pe mâini, și zbuciumul de a-și însoți gesturile cu sunetele guturale, în speranța că astfel se poate face mai bine înțeles, a cucerit pe toată lumea care l-a cunoscut.
Încet, cu toții au înțeles că în spatele tăcerii se ascunde un suflet cald, o inimă bună și un tânăr inteligent, care nu-și dorește decât o viață normală. „Ionuț este deosebit de inteligent, înțelege ce-i spunem sau îi scriem. Știe să lucreze pe calculator, are grijă de sediul Crucii Roșii, distribuie ajutoare umanitare, a căpătat multă experiență ca «bucătar», în cantina socială a Crucii Roșii Vrancea, e curierul, interfața organizației noastre în raport cu alte instituții, practic ne reprezintă cu onoare”, spune Rodica Davidean, directorul instituției vrâncene de caritate.
Și pentru că Ionuț a dăruit necondiționat, de-a lungul timpului, atât de mult din tot sufletul său bun, cei de la Crucea Roșie Vrancea i-au întors generozitatea, inițiind o campanie pentru cumpărarea unei proteze auditive care să-l aducă pe acesta în universul sunetelor.
Poate că astfel, și dorința lui majoră de a se angaja și de a-și câștiga pe cont propriu pâinea s-ar putea împlini mai ușor. „Din cauza handicapului, mulți se feresc să-l angajeze permanent. Așa că ne-am decis să-l ajutăm, rezolvând această problemă. În urma evaluării medicale (audiograma) s-a ivit o rază de speranță pentru viitorul lui, adică posibilitatea de a percepe sunetele cu ajutorul unui aparat auditiv. De când a aflat că are această posibilitate a fost foarte neliniștitit și a început să trăiască o speranță, dincolo de visele pe care le-a nutrit în singurătatea cămăruței lui de copil părăsit Acest lucru nu ne-a putut lăsa indiferenți. Ar fi fost posibil să apuce pe un drum greșit, să cerșească, să fure, să devină copil al străzii, dar a avut și are tărie de caracter, face distincție între bine și rău, între dreptate și nedreptate și tocmai acum trebuie ajutat .Poate fi momentul cheie al destinului său iar noi, Crucea Roșie, umărul pe care să se sprijine. Nu am vrut să-l lăsăm să cadă!”, a explicat Rodica Davidean.
„O dată-n viață”, donație de la Petre Geambașu
Povestea lui Ionuț a fost prezentată, prin urmare, cu ceva timp în urmă, la emisiunea „O dată-n viață” și… a fost cu noroc. O țară întreagă a aflat că tânărul n-a cunoscut vreodată dragostea maternă, că a crescut prin instituții și că, fiind mereu un copil ascultător, cuminte, afectuos, a fost iubit și ocrotit de cei din jur. „La Școala «Elena Doamna» a fost un elev bun, care a absolvit școala profesională, calificându-se în meseria de confecționer, pe care din păcate nu a putut s-o practice decât pe perioade scurte de timp, din cauza complexității handicapului de care suferă. Ca toți elevii școlii, Ionuț a fost protezat și a putut să folosească resturile de auz. Astfel, a fost demutizat, vorbirea lui putând fi înțeleasă, după o perioadă de acomodare, de auzitori. Și Ionuț se putea bucura de anumite sunete și zgomote. Dar din nefericire, proteza s-a defectat și Ionuț a reintrat în lumea tăcerii. Acum, dacă ar beneficia de ajutorul unei proteze auditive lumea sunetelor i-ar deveni iar accesibilă”, s-a explicat în emisiune.
După emisiune, banii necesari cumpărării unei proteze auditive au fost donați de binecunoscutul Petre Geambașu. A fost vorba de 2000 de lei. Cum trecuse ceva vreme de la lansarea apelului și prezentarea poveștii lui Ionuț în emisiune, prețul protezei a crescut. Cei 600 de lei care mai erau necesari au fost donați de un vrâncean din Italia și de membri ai Clubului Seniorilor.
Terapie de adaptare a auzului
Chiar dacă are proteza, pentru Ionuț începe, de acum încolo, o perioadă în care va urma terapia de adaptare a auzului. Un proces dificil peste care va fi ajutat să treacă cu cât mai mult succes de profesorul Lonia Popescu și terapeuți specialiști de la Școala „Elena Doamna” din Focșani. „După protezare, urmează un proces anevoios de terapie de adaptare la proteză. Aparatul auditiv nu este ca o pereche de ochelari pe care dacă-i pui, vezi bine. Acest aparat îți dă mai multe sau mai puține sunete. Ionuț citește pe buze și va face asociația cu sunetele. E un lucru care se învață în timp, prin mult exercițiu. E un proces de adaptare a cărui reușită ține de multe lucruri: de resturile de auz, de ce poate reda proteza că nu toate sunt la fel, de specialistul care o reglează. E un proces ce ține și de vârstă, de firea omului, sunt foarte mulți factori. Terapeutul trebuie să țină cont de toți acești factori și să-l învețe pe Ionuț să audă”, a declarat profesorul Lonia Popescu, care va lucra voluntar în sprijinul lui Ionuț.
Speranțe reale într-un viitor frumos
Cu proteza gata pregătită să-i fie montată și cu sufletul plin de bucurie și de afecțiune pentru cei care l-au ajutat în toți acești ani, Ionuț s-a dus fără frică și la spital, unde a suferit o operație de hernie. Membrii familiei lui dăruită de destin – voluntari de Cruce Roșie și vârstnici din Clubul Seniorilor – au fost zilnic alături de el și i-au asigurat toate cele necesare ca să treacă mai ușor peste acel moment și să înceapă cât mai curând terapia de adaptare la proteză.
Pentru toate lucrurile minunate care i se întâmplă, pentru faptul că nu e și nu va mai fi vreodată singur, pentru că i se dăruiește atâta iubire materializată în ajutor necondiționat, Ionuț nu poate să mulțumească altfel, deocamdată, decât printr-un zâmbet, care face cât o mie de cuvinte. Iar dacă va fi în urbea asta și un angajator care să investească în el, cu încredere, Ionuț va munci cu seriozitate și va reuși, nu peste mult timp, să-i strângă mâna acestuia și să-i dăruiască un „mulțumesc”.
„Mulțumesc”, un cuvânt atât de simplu pentru noi, dar rostit de el după atâta străduință! Străduința de a se scutura pentru totdeauna, cu zgomot, de cioburile lumii tăcerii nefirești în care, fără vină, s-a născut.
