* Luni dimineața, la vreo oră după miezul nopții. La sediul PDL din Focșani, știți voi care, partidul portocaliu camuflat în verde prăzuliu, jale mare. În tot sediul erau doar două madame, cărora le-am dat frumos bună dimineața și le-am întrebat ce mai fac. „Ei, ce să facem?! N-a murit nimeni!”, a venit răspunsul prompt și înțepat al celor două femei, de parcă le dădusem în dar vreun coșciug.
Apoi am aflat că de supărare, șefii celor două doamne au mers în birtul din vecinătatea sediului partidului, unde și-au înecat amarul până în zori, în suc de portocale, desigur, alături de unii jurnaliști, care se dau mari deontologi.
* Că tot veni vorba de Alinuș Trașcaliu, să știți că acesta a murit. Din punct de vedere politic, desi-gur. La cât a cheltuit în campania electorală, îi vine să se strângă de gât că nu are de unde să-și recupereze banii. Prin urmare, a încercat marea cu degetul: a acuzat că ar fi fost furat de 10 mii de voturi!
Hai dă-o dracu băi Trașcaliu, dacă diferența era de doar o mie de voturi, mai înțelegeam, dar 10 mii? Un lucru e sigur: ai PIERDUT alegerile. ÎNCÄ O DATÄ. Prin urmare, ar trebui să ieși la PENSIE, nu de alta, dar deputat nu mai pupi încă o dată.