Afaceriștii cu lemn din Tulnici sunt verificați de comisarii Gărzii Financiare, care au identificat modul în care mii de metri cubi de lemn sunt tăiați ilegal din pădurile oamenilor. Păgubiți sunt proprietarii pădurii, adică obștenii din Tulnici, și statul român, care nu mai încasează impozite și nu are bani pentru salarii, pensii, medicamente.
Mecanismul pus la punct de lotrii de lemn din Tulnici este simplu. Comisarii Gărzii Financiare au găsit până acum 3 firme care emiteau documente false de proveniență a lemnului. Astfel, societățile Atunia Forest, Nemiforest, ambele din Cîmpuri, și Iordaforest, din Răstoaca, furnizau documente cu regim special creând în acest fel acte de proveniență la lemnul pe care îl vindeau aproximativ 60 de societăți din județele Vrancea, Buzău și Galați.
De exemplu, o societate comercială procura sau tăia o mie de metri cubi lemn de lucru fără documente, procesa lemnul și pentru a-l putea vinde mai departe obținea documente de proveniență de la cele trei firme menționate mai sus. Doar din documentele falsificate și găsite la cele trei firme, comisarii Gărzii Financiare au constatat că au fost tăiați ilegal 30 de mii metri cubi de lemn, pentru care s-au făcut acte false de proveniență. Valoarea prejudiciului constatat este de 5 milioane de lei, adică peste un milion de euro. În acest caz au fost întocmite sesizări penale, iar dosarele au fost trimise la procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea. Pe lista firmelor care au achiziționat fictiv lemne de la societățile Atunia Forest și Iordaforest se află și societăți din Tulnici. Un astfel de exemplu este cel al societății Tilorval Company care a cumpărat fictiv aproape 1000 metri cubi de lemn. Firma este administrată de Lucica Păun, concubina lui Vale-rică Å¢imbău. Adică aceasta a cumpărat, de fapt, documente pentru lemnul tăiat ilegal în pădurile de la Tulnici, pădurile obștenilor din Tulnici. Potrivit comisarilor de la Garda Financiară, prejudiciul calculat pentru Tilorval, adică impozitul suplimentar care trebuie plătit statului este de peste 28 mii lei, adică peste 280 milioane lei vechi.
Cine oprește tăierile ilegale din pădurile Vrancei?
Constatările Gărzii Financiare Vrancea dezvăluie sumele imense vehiculate în afacerile ilegale cu lemnul tăiat din pădurile județului. Documentele falsificate care au fost ridicate de la afaceriști sunt un indicator pentru zecile de milioane de euro obținute ilegal de lotrii de lemn din Vrancea. Tăierile la ras, depășirile de cotă de masă lemnoasă, furturile din pădurile private și de stat nu sunt o raritate, așa cum vor să arate alte instituții de control. De altfel, Vrancea se află pe harta Greenpeace care arată zonele din țară unde au fost făcute tăieri la ras în ultimii 20 de ani.
Cifrele prezentate de Garda Financiară Vrancea arată că tăierile ilegale din păduri, acoperite cu documente falsificate, se ridică la 30 mii metri cubi de lemn, doar în acest caz din 2011. În schimb, raportul pentru 2011 al Inspectoratului Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare Focșani, adică instituția care ar trebui să verifice pădurile vrâncene, arată că în județ au fost descoperite tăieri ilegale de … 6.500 metri cubi de lemn. Rămâne o diferență de peste 23 mii metri cubi pentru care nu există nicio explicație. Chiar dacă documentele falsificate ar acoperi și anul 2010, diferența s-ar reduce cu 3.302 metri cubi. Tot mai rămân circa 20 mii metri cubi de lemn; lemn tăiat ilegal din pădurile Vrancei.
Diferența dintre cifrele Gărzii Financiare și cele de la ITRSV poate fi pusă fie pe seama complicității între inspectorii silvici care ar trebui să ve-rifice tăierile de masă lemnoasă, fie pe seama lipsei de profesionalism a acestora. Cum este greu de crezut că inspectori cu vechime de zeci de ani nu pot măsura cioatele din pădure, nu rămâne decât să credem poveștile cu plicuri de zeci de mii de euro care circulă în perioada verificărilor din păduri. Până acum nimeni nu a răspuns în fața legii, doar câțiva amărâți care au fost prinși cu o căruță de lemn de foc. În acest timp, munții o iau la vale, alunecările de teren sunt tot mai frecvente, iar inundațiile au devenit un fenomen nelipsit în fiecare an.
Plângeri la IGPR și Ministerul Mediului
Mai trebuie știut că majoritatea actelor fictive au fost întocmite pentru a mușamaliza și a da o notă de legalitate tăierilor ilegale de lemn din pădurea Obștii Tulnici, deci, pentru a acoperi infracțiuni la regimul silvic și nu numai.
Åeful Ocolului Silvic Privat Tulnici, Costel Nicoară, acuză pedeliștii din fruntea Obștii că, având sprijinul ITRSV, au obținut aviz pentru confecționarea altor trei ciocane de marcat cu ajutorul cărora marcă și taie ilegal pădurea. Costel Nicoară spune că întreaga cotă a Obștii Tulnici a fost epuizată încă din luna mai a anului trecut. „Se taie și pentru obșteni și pentru agenții economici agreați de pedeliștii din conducerea Obștii”, a afirmat Nicoară. Åeful Ocolului Silvic Privat Tulnici acuză că din pădurea Obștii s-au tăiat ilegal peste 5.000 de metri cubi de lemn, în două săptămâni. „Din aceste considerente am făcut plângeri la IGPR și Ministerul Mediului și Pădurilor și vom vedea care vor fi urmările”, a mai spus Costel Nicoară.
Afacere de miliarde cu pădurea Obștii de Moșneni
Monitorul de Vrancea a arătat, încă de anul trecut, că PDL patronează o afacere ilegală cu lemne, de zeci de miliarde lei anual în zona Tulnici, în pădurile Obștii de Moșneni condusă de pedelistul Alin Olteanu. Aici se fură prin marcări ilegale, tăieri în plus, tăieri accidentale pentru că „ursul a dat cu laba pe copac” sau drumuri făcute cu TAF-urile doar prin cei mai frumoși copaci. Jaful sistematic nu poate fi executat decât în complicitate cu conducerea Obștii de Moșneni Tulnici. În cercul vicios mai sunt cuprinși funcționarii de la Inspectora-tul Teritorial de Regim Silvic și Vânătoare (ITRSV) Vrancea, cei care trebuie să verifice atât cum se fac planurile de amenajament, respectiv documentele care autorizează tăierile de lemn, cât și dacă a fost respectat Codul Silvic la tăierile din păduri.
Mecanismul de jefuire a pădurilor este simplu pentru cei care au pile la PDL. Astfel, anual, o cotă de masă lemnoasă este pusă la dispoziția Obștii pentru tăieri. Ulterior, președintele Obștii, respectiv PDL-istul Alin Olteanu, este cel care decide firmele care exploatează masa lemnoasă. Prin negociere directă, Olteanu decide prețul și cantitatea de lemn care trebuie tăiată de o firmă. Pe lista celor ale căror firme sunt agreate de pedelistul Olteanu să taie lemn din pădurile Tulniciului se numără personaje precum pedelistul Cornel Negru, Vasile Gheorghiță, Vali Å¢imbău, Fănel Nicoară iar lista poate continua.
În 2010, o echipă de inspectori ai ITRSV a aplicat amenzi de 160 mii lei și a ridicat ciocanele de marcat de la tehnicienii Ocolului Silvic Privat Tulnici, cel care asigură serviciile silvice pentru Obște. Motivul, neoficial, pentru că nimeni nu a văzut raportul de control al ITRSV, a fost depășirea cotei de masă lemnoasă cu câteva zeci de mii de metri cubi. Å¢inând cont că au fost verificate doar parchetele firmelor fără „pile”, iar cota de masă lemnoasă pentru 2010 a fost de 62.000 metri cubi de lemn, se poate deduce că s-a tăiat încă pe atât. Dacă hoții de lemne au tăiat doar 60.000 metri cubi, la un minim de 100 lei/metru cub, înseamnă 6 milioane lei anual, adică peste 60 miliarde lei vechi. Aceasta în cazul unei estimări optimiste a muncii hoților de pădure. Însă jaful este mult mai mare.
Reclamații despre tăieri ilegale la Ocolul Silvic Privat Tulnici
Purtătorul de cuvânt al IPJ Vrancea, inspectorul Bogdan Toader, a declarat că polițiștii vrânceni împreună cu reprezentanții altor instituții abilitate, fac verificări în zona Tulnici cu privire la tăierile ilegale, iar în funcție de rezultate se vor propune măsurile legale. Surse din rândul anchetatorilor ne-au precizat că din verificările efectuate până acum a reieșit că prejudiciul este „unul foarte mare, usturător”. De asemenea, comisarul șef Vasile Marin, șeful Serviciului de Ordine Publică, preciza că la nivelul structurii pe care o conduce sunt în cercetare mai multe dosare penale cu privire la tăieri ilegale de arbori în zona Ocoalelor Silvice Focșani, Soveja, Tulnici și Dumitrești. În opinia sa, tăierile ilegale de masă lemnoasă pot fi analizate sub două aspecte. „Sunt tăieri ilegale comise de proprietari pe fondul lipsei lemnelor de foc, adică pentru uz propriu, iar arborii nu sunt marcați, aceasta înseamnă 20-25% din cantitatea de masă lemnoasă tăiată ilegal. De asemenea, sunt tăieri ilegale de masă lemnoasă făcute de către societățile co-merciale sau întreprinderi individuale cu acest profil de activitate care depășesc cantitățile prevăzute în APV-uri, obținând o cantitate mai mare prin diminuarea cantității reale, prin măsurători efectuate de personalul silvic, precum și ca urmare a unor intemperii naturale”, a afirmat Vasile Marin.
Nicoară, confirmat șef al Ocolului Silvic Privat Obștea Tulnici
Åeful Ocolului Silvic Privat Obștea Tulnici, Costel Nicoară, a fost repus, din nou în funcția de șef de ocol de către ministrul Mediului și Pădurilor, Rovana Plumb. Este pentru a doua oară când un ministru al Mediului îl repune pe Nicoară în funcție, după fostul ministru Laszlo Borbely, în noiembrie 2011. Ministrul a semnat ordinul care a anulat avizul prin care era numit șef de ocol Edmond Gabriel Burghelea. Decizia a fost luată și acum și atunci, în baza sentinței date de Judecătoria Focșani care a anulat hotărârea nr. 15 din 4 septembrie 2011 a Adunării Generale a Obștii Tulnici, prin care Nicoară era înlocuit cu Burghelea.
Oprișan: Furtul masiv de lemne va fi pedepsit
Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a vorbit despre nenorocirile produse de pedeliști în ultimii patru ani. „În Vrancea, furtul masiv de lemne din pădure va fi pedepsit. Nu vorbesc de cel care fură cu căruța, pentru că fură de foame. Vorbesc de cel care fură cu camioanele. Nu cel care ia lemne cu căruța din pădure e problema acestei națiuni, ci cei cu camioane, cu buzunarele pline, care ne lasă fără păduri și fără aer. Aceștia trebuie pedepsiți”, a afirmat șeful administrației județene.
Despre Tulnici, Marian Oprișan a arătat că o mână de interlopi s-a gândit doar la propriile buzunare și le-a făcut viața amară sătenilor. „Este inadmisibil și vom pune punct acestor practici. Este inadmisibil ca o mână de interlopi să terorizeze în continuare populația comunei Tulnici”, a afirmat Marian Oprișan, care a spus și cine sunt cei care au făcut rău oamenilor din Tulnici : Alin Olteanu, Valerică Å¢imbău, Vasile Gheorghiță, Cornel Negru, Vasilică Strătănoiu și Culiță Nicoară.
Președintele Consiliului Județean Vrancea le-a promis tulnicenilor că acești indivizi nu vor primi sprijinul lui sau al administrației județene. „Vă promit în mod solemn, cât sunt eu șeful administrației pu-blice județene, la Tulnici va fi prietenie, va fi dragoste, va fi ordine și disciplină. Acest grup de indivizi care îi amenință sistematic pe oameni nu va primi nicio secundă sprijinul meu. Să țineți minte și să înțelegeți că ei nu sunt prietenii dumneavoastră, ei sunt dușmanii cetățenilor din Tulnici. Le spun astăzi, aici: Treziți-vă, în România s-au schimbat lucrurile. Legea este mai presus de orice. Respectați-vă semenii și respectați-vă aproapele. Nicio lege nu-i va ierta pe cei care încearcă să îi asuprească pe oameni”, a afirmat Marian Oprișan.