E un lucru știut de toți că legătura dintre trupa Taxi și Colegiul Național „Unirea” este una puternică, emoțională, bazată pe susținere reciprocă. Așa se face că atunci când a avut nevoie liceul de un imn al său, Dan Teodorescu a compus unul. Acum, când trupa Taxi a lansat la Antena3 melodia „Copilul sintetic”, domnul director a postat un link pe grupul liceului și uniriștii din toate clasele, chiar și absolvenții s-au mobilizat prin intermediul rețelei Facebook. Fiecare a ascultat noul cântec, denumit sugestiv „Copilul sintetic”, și l-a comentat, gustând sau nu ironia. Trecând de solidaritatea dintre adolescenți și artiști, admirabilă de altfel, chiar depășind comicul situației, rămâne o întrebare la care mulți dintre noi evită să răspundă: „E copilăria noastră… falsificată?”.
24/24 pe net, pe mess și pe chat
În ciuda simpatiei pe care a câștigat-o în rândul tinerilor, trupa Taxi nu se sfiește să tragă un semnal de alarmă, chiar dacă asta ar însemna să ofenseze poate stilul de viață al celor mai entuziaști fani ai lor. Cântecul este o oglindă fidelă a vremurilor pe care le traversăm și tonul părintesc al interpretului, care îndeamnă la o capra, la o leapșa sau la un lapte gros, poate părea uneori mult prea caustic. Adevărurile însă nu se spun tot timpul cu seninătatea unui „Ce mai faci?”.
Cu toate acestea, gândindu-mă o clipă la propria-mi copilărie, am răsuflat ușurată. Generația mea a cunoscut o îmbinare fericită a ambelor feluri de a se juca: pe de o parte, în viața fiecărui adolescent de 18 ani, a existat acel grup năzdrăvan din fața blocului, cu tot felul de idei îndrăznețe, și pe de altă parte, la începutul adolescenței, nu cred că a rămas cineva neatins de „epidemia” hi5, Twitter ori Facebook. Epoca de aur, a discuțiilor spontane și directe, s-a estompat încet încet și nu e nevoie să mai amintesc că tehnologia a început să devină nu numai un instrument auxiliar, care ușurează semnificativ învățarea și relațiile interumane, ci și o dependență care trece la mulți, printr-o ciudată asociere de idei, drept emancipare. Cred că specia cea mai răspândită este totuși „adolescentul sintetic”, copilul a rămas spre mirarea tuturor acel idilic căutător de aventură. Încă se mai vorbește de joc, colțurile blocurilor încă mai servesc drept locuri de taină pentru „De-a v-ați ascunselea” și Cartoon Networkul este încă popular printre cei mici. Mai ieri, am văzut desenat pe asfalt, în parcul din zona Teatrului, un șotron. Așadar, desenele mâzgălite în grabă cu cretă colorată nu riscă să dispară și în ciuda a tot și toate, am păstrat încă acea inocență nealterată de niciun mijloc modern de comunicare. Mai zâmbim încă atunci când vedem un pui de cățel, unii dintre noi încă mai beau Teddy sau încă tresaltă de bucurie la ve-derea unui ou Kinder, alții își răsfoiesc albumele de colecție, în care lipeau zilnic abțibildurile Chipicao ori Pokemon. Sunt dovezi elocvente că nu am uitat bucuriile și plăcerile acelor timpuri, sunt amintiri încă vii, care induc o stare de bine și de intimitate. Adolescența însă… asta e o altă poveste, nu la fel de optimistă.
Mai scoate capul pe afară, să nu rămâi pamflet!
„Dar măcar din când în când arde-o real „, strigă Dan Teodorescu. Într-adevăr, influența spațiului virtual se transferă și în viața cotidiană și din ce în ce mai mulți adolescenți se mulțumesc cu stereotipii verbale („gen”, „cool”, „like”, „lol”). Mai rău, obișnuința ca totul să fie la un click distanță face ca evenimentele din viața socială să fie mult accelerate. Se ard etape, de la „Bună” se trece la „Te iubesc!” și setea de cunoaștere se potolește cu două-trei informații de pe Wikipedia.
Tocmai de aceea există atâtea activități recreative precum STEF, spectacole de teatru și concerte, „Seara luminilor”, majorate și tabere. Adolescenții își formează lumea lor, care se clădește și se destramă, purtată de afinități și conflicte din interior, dar calculatorul răpește mult din farmecul acestor cercuri sociale pentru că reduce totul la o conversație lălâie, stătută și hipersimplificată.
Tocmai de aceea… adolescentul sintetic riscă să devină neînțeles de simplu, prea simplu pentru a trăi într-o societate care treptat îl depășește, așa că își alege drept bârlog scaunul din fața calculatorului. Practic pe termen scurt… dar cu timpul, nu mai îndrăznim să ne privim în ochi și avem o ușoară remușcare când auzim noua melodie de la Taxi.
Cristina Stancu
Colegiul Național Unirea
