Numărul vrâncenilor care nu vor putea merge duminică la vot este în conti-nuare mare. Åeful Serviciului Public Comunitar Județean de Evidență a Persoanelor (SPCJEP), comisarul șef Neculai Cojocaru ne-a precizat ieri, că la ora actuală sunt peste 11 mii de persoane care nu sunt puse în legalitate, o bună parte dintre acestea fiind plecate în străinătate.
Angajații SPCJEP desfășoară activități pentru a-i pune în legalitate pe cei cu documentele expirate. Aceștia s-au deplasat cu stația mobilă în mai multe localități, dar numărul persoanelor interesate să fie puse în legalitate nu a fost foarte mare. Totodată, în timp ce unii au documente valabile, altora le-au expirat, lucru care a făcut ca numărul celor care au documente de identitate expirate să fie aproximativ același ca acum trei săptămâni.
Lucrătorii SPCJEP vor lucra mai mult zilele acestea pentru a onora toate cererile cetățenilor. Comisarul șef Neculai Cojocaru spune că în perioada premergătoare alegerilor programul de lucru va fi adaptat în așa fel încât toți cetățenii să poată obține documente de identitate.
Pe data de 9 iunie a.c., programul de lucru va fi de la ora 8 la ora 16.00, iar în ziua alegerilor programul va începe la ora 8 și se va termina la 21.00. Cetățenii sunt sfătuiți să se pună în legalitate din timp pentru a evita aglomerarea.