Doi bărbați au băut bine, după care au plecat la plimbare, cu mașinile. Ei au fost prinși în trafic de polițiști și s-au ales cu dosare penale de cercetare, pentru conducere sub influența băuturilor alcoolice.
Luni seară, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au oprit în trafic, în afara localității Odobești, un autoturism Dacia condus de Traian L., de 48 de ani, din Bolotești. Pentru că mirosea a alcool, polițiștii l-au testat, iar rezultatul alcoolemiei a fost de 0,85 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Polițiștii i-au întocmit dosar penal de cercetare, i-au reținut permisul și l-au dus la spital pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge.
Marți, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Focșani l-au oprit în trafic, pe Bulevardul Independenței, pe Paul Gabriel I., de 32 de ani, din municipiu, care conducea o Dacia. În cazul său, alcoolemia era și mai mare, respectiv 0,95 miligrame per litru alcool pur în aerul expirat. Åi el s-a ales cu dosar penal.