Polițiștii au stabilit că incidentul de marți seara, de la Câmpuri, când o femeie a fost crestată pe față de soț, cu un cuțit, s-a produs pe fondul consumului de băuturi alcoolice și al unui conflict spontan.
Marți seara, la ora 18.23, polițiștii Secției de Poliție Rurală Panciu au fost sesizați că la Câmpuri, Maricica A., de 56 de ani, a fost tăiată pe față, cu un cuțit, de soț, Ion A., de 62 de ani. În urma sesizării, polițiștii s-au deplasat la fața locului pentru a verifica dacă cele sesizate se confirmă. Din primele verificări, s-a stabilit că cei doi au consumat băuturi alcoolice și apoi s-au luat la ceartă. Furios, bărbatul a luat un cuțit și a crestat-o pe femeie pe un obraz. Ea a fost preluată de medicii de pe ambulanță și dusă la spital, iar după ce a primit îngrijiri medicale a plecat acasă.
Până ieri, la orele prânzului, victima nu depusese plângere împotriva soțului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz și așteaptă sesizarea femeii. Dacă aceasta nu va depune plângere, iar constatările medico-legale vor arăta că femeia a fost în pericol, atunci, polițiștii vor lua măsurile care se impun, potrivit legii.