Mihai Neață este candidatul Uniunii Social Liberale pentru primăria comunei Milcovul. Viceprimar al comunei din anul 2008, Mihai Neață este căsătorit și are doi copii. După această perioadă de pregătire în administrația publică, Mihai Neață are mai multe proiecte care să dezvolte comuna Milcovul în următorii patru ani.
Principalele obiective pentru următorii patru ani sunt implementarea proiectului de canalizare și asfaltare a drumurilor din comună și realizarea racordării localității la rețeaua de gaze naturale. „La nivelul primăriei au fost purtate discuții cu distribuitorul de gaze naturale, dar acum îndeplinim mai multe condiții și vreau să realizez acest proiect important pentru toți locuitorii comunei. Avem pregătit terenul pentru stația de gaze”, ne-a declarat Mihai Neață.
Un alt proiect vizează atragerea în intravilanul comunei a 40 hectare de teren în punctul Lamotești pentru construcția de locuințe. Însă Mihai Neață spune că o prioritate este construcția unui bloc de locuințe ANL pentru tinerii specialiști. „Este nevoie de oameni bine pregătiți în comună și cărora trebuie să le oferim condiții pentru a veni să lucreze în Milcovul. Acesta este unul dintre proiectele pe care vreau să le realizăm în următorii patru ani”, a explicat Mihai Neață.
Viitorul primar va acorda o atenție specială modernizării unităților școlare și activităților sportive din comună. Mihai Neață spune că vor fi realizate reparații capitale la grădinița Milcovul, pentru care sunt deja întocmite proiectul tehnic și studiul de fezabilitate. În funcție de rezultatul expertizei tehnice, în satul Lămotești se va decide asupra construirii unei școli noi sau dacă vor fi efectuate reparații capitale. De asemenea, există proiect pentru amenajarea de terenuri de sport la școlile din Lămotești și Milcovul. „Un obiectiv prioritar pentru următorii patru ani este construcția unei săli de sport în centrul comunei care să deservească și școala generală cu clasele I-VIII. De asemenea, vreau să amenajăm un teren multifuncțional de sport în curtea școlii și unul în parcul Căminului Cultural”, a precizat Mihai Neață.
Proiect pentru iluminatul public
Candidatul USL vrea să îmbunătățească iluminatul public și să promoveze un proiect pentru construcția unui parc fotovoltaic prin care să fie obținută energie electrică ieftină. La solicitarea oamenilor din comună, viitorul primar vrea să realizeze o rută de transport călători pe traseul Biserica nouă- primărie – grădinița Lămotești – Focșani. „Le promit locuitorilor comunei că voi rămâne același slujitor credincios al localității și nu voi precupeți niciun efort pentru a le fi alături, îi voi ajuta în rezolvarea tuturor problemelor pe care le vor întâmpina. După ce voi fi ales primar vreau să aliniez comunitatea noastră la standardele europene și mă bazeze pe capacitatea mea de bun manager, cinstit, devotat, cunoscător al tuturor problemelor comunității. De asemenea, mă bazez pe relația specială cu președintele Consiliului Județean, domnul Marian Oprișan, care a fost tot timpul alături de noi”, a afirmat Mihai Neață.
Experiență în administrația publică
Social democratul arată că atât timp cât a fost viceprimar alături de edilul Ivan Chirilă, a reușit să îndeplinească mai multe dorințe ale oamenilor din comună. Una dintre realizările sale este construirea dispensarului în satul Lămotești. „Am reușit construirea unei clădiri noi și moderne în care își desfășoară activitatea un cabinet medical cu un medic de familie de excepție, o grădiniță și o farmacie”, a afirmat Mihai Neață.
Acesta a amintit de asfaltarea străzii principale din Milcovul, investiție începută în 1982. „Alături de primarul Ivan Chirilă am reușit asfaltarea a 1.100 metri liniari de drum în 2011, în acest proiect fiind incluse și trei podețe, două la Biserica Nouă cu șanțuri betonate și alei pavate și unul la intersecția Dogitu. De asemenea, avem fonduri necesare și în viitorul apropiat vom asfalta Linia Mare în lungime de 800 metri liniari și vom betona șanțurile de la Biserica din centru, școală și grădiniță în lungime de 200 metri”, a afirmat Mihai Neață.
Alături de fostul edil, Mihai Neață a realizat alei pavate și betonate, în fața bisericii din centru, poliție, Romtelecom, în fața și în curtea Căminului Cultural, unde a amenajat și un parc, schimbând radical fața centrului civic al comunei. În urmă cu doi ani a fost reamenajată Åcoala Generală Milcovul cu clasele I-VIII. „Åcoala a fost reamenajată, consolidată, izolată termic, există grupuri sanitare interioare și fosă septică ecologică și, pentru prima dată, a primit autorizație sanitară de funcționare în anul 2010”, a afirmat Mihai Neață.
Sprijin pentru fermieri
Principala activitate a oamenilor din comuna Milcovul este agricultura, iar administrația locală a fost preocupată să îi sprijine pe fermieri în accesarea fondurilor europene. „Din anul 2009, la inițiativa și intervențiile mele, fermierii comunei nu mai sunt nevoiți să facă 2-3 drumuri la APIA Focșani pentru a depune cererile de subvenții pentru terenurile agricole. Acum vine APIA la noi”, a afirmat Mihai Neață. Acesta a precizat că s-a avut tot timpul în atenție ca islazul comunal să fie bine întreținut și administrat. Au fost angajați paznici care nu au creat probleme, a fost realizată alimentarea cu apă pentru animalele învoite la pășunat.
O altă dorință a oamenilor din comuna Milcovul este rezolvarea problemelor legate de rețeaua de electricitate. În ultimii ani a fost realizată prelungirea rețelei de curent electric în intravilanul comunei până la limita cu municipiul Focșani. „Urmează ca în viitorul apropiat să realizăm același lucru și în intravilanul comunei, de-a lungul DN 23A, până la limita cu Gologanu”, a afirmat Mihai Neață.
Apă pentru gospodăriile din comună
Primăria comunei Milcovul a reușit în ultimii patru ani să prelungească „Rețeaua de alimentare cu apă potabilă” cu 2.000 metri liniari, iar apa ajunge acum la 98% din gospodăriile din comună. „Am reabilitat puțul vechi săpat în anul 1986, din care extragem apa potabilă fără nitriți și nitrați. Stația de alimentare cu apa potabilă am dotat-o cu un generator de curent ce face posibilă alimentarea cu apă în perioadele cu întreruperea energiei electrice”, a afirmat Mihai Neață.
Una dintre prioritățile primăriei a fost desființarea Haldelor de Gunoi neconforme, condiții impuse de aderarea României la Uniunea Europeană. „Am realizat acest lucru și am evitat sancționarea din partea Gărzii Naționale de Mediu cu sume importante de bani. Acești bani i-am putut folosi în alte scopuri, cum ar fi pietruirea străzilor principale și secundare din comună, activitățile de deszăpezire”, a afirmat Mihai Neață.
Viceprimar în mandatul 2008-2012, Mihai Neață a fost atent la funcționarea în cele mai bune condiții a unităților de învățământ din localitate. Åcoala a fost aprovizionată din timp cu lemne de foc și s-a asigurat confortul necesar în sălile de clasă pe perioada iernii.
O atenție specială a fost acordată activităților sportive, fiind înființat un Club Sportiv Comunal ce activează în Super Liga județului Vrancea. „Am înființat și o echipă de juniori, iar, la insistențele mele, serbările școlare de la Căminul Cultural au fost readuse în prim planul activităților culturale. Serbările au adus clipe de neuitat pentru elevii comunei și surprize plăcute pentru părinți”, spune Mihai Neață.
PDL a blocat proiectul pentru drumurile din Milcovul
Comuna Milcovul putea să beneficieze de mai multe investiții pentru modernizarea drumurilor și a canalizării dacă nu s-ar fi opus fostele guvernări pedeliste. Primăria Milcovul a realizat un studiu de fezabilitate pentru un proiect de 2,5 milioane euro, depus la Agenția de Dezvoltare de la Constanța. Proiectul era compus din două părți, „Realizarea de rețele colectoare cu două stații de epurare” și „Asfaltare și modernizare străzi principale și secundare” și, deși a fost declarat eligibil, a fost tăiat de la finanțarea din fonduri europene. „În anul 2010 am împărțit Studiul de fezabilitate în două, unul cu asfaltarea a 8,3 kilometri de drumuri comunale și al doilea cu canalizarea, pe care le-am depus la Ministerul Dezvoltării Regionale și Turismului. Comisia economică de acolo nu a luat în seamă proiectul cu canalizarea dar, în schimb, am primit acord de finanțare doar pentru 5 kilometri de drum. Însă, în momentul în care tabelul cu propunerile de finanțare a ajuns la pedeliștii vrînceni, aceștia au tăiat finanțarea pentru Milcovul și au transferat-o la altă localitate”, a explicat Mihai Neață.