Câteva sute de copii au vizitat, ieri, subunitățile de pompieri din structura ISU. Peste 300 de copii au înveselit atmosfera, punând tot felul de întrebări angajaților instituției.
Copiii au văzut accesoriile din dotarea autospecialelor de lucru cu apă și spumă, costumele de scafandru, mostrele munițiilor asanate de pirotehniști, dar și costumele de protecție CBRN. De asemenea, s-au urcat în șalupa din dotarea pompierilor, dar și în ambulanțele SMURD sau mașinile de stins incendii, asistând apoi la o demonstrație, făcută cu tunul de refulare a apei. După ce au făcut poze în sau lângă autospeciale și au probat căștile pompierilor, au promis că vor mai veni în vizită și cu alte ocazii.
Totodată, copiii și adulții însoțitori au primit fluturași cu recomandări și măsuri specifice de comportare în cazul producerii unor situații de urgență, generate de incendii, cutremure, inundații sau în cazul descoperirii munițiilor neexplodate. „A fost o bucurie pentru noi să-i avem oaspeți pe acești copii frumoși, care au reușit să ne înveselească imediat curtea. De ziua lor, am vrut să le fim alături și să le prezentăm ce înseamnă meseria de pompier deoarece, cu siguranță, copiii de azi vor fi salvatorii de mâine”, a spus locotenent colonel Flaviu-Dorel Chiscop, inspectorul șef al ISU.