Municipiul Focșani este în plină transformare, iar acest lucru se datorează primarului Decebal Bacinschi, viceprimarilor USL, echipei de consilieri USL, dar și colaborării cu Consiliul Județean, cu președintele Marian Oprișan, inițiator al multor proiecte de dezvoltare a municipiului Focșani și județului Vrancea.
Primarul Decebal Bacinschi ne-a vorbit, ieri, despre proiectul VranceAqua, în cadrul căruia, până în prezent, au fost finalizate lucrările la infrastructura de apă-canal pe 12 străzi din Focșani și au fost demarate lucrări pe celelalte artere. Astfel, lucrările pe străzile Antrepozite, Bulevardul Unirii, Dionysos, cpt. Traian Ionescu, Ecaterina Varga, Vrancei, Luceafărul, Liliacului, Bălți, Lăcrămioarei, Dumbrava și Sălcioarei au fost finalizate.
Primarul Decebal Bacinschi explică exact cum se desfășoară lucrările și când vor fi gata. „Lucrările din prezent au două componente. Prima ține de înlocuirea magistralelor, iar în cea de-a doua se fac racordurile (branșamente) la Punctele Termice, agenți economici și gospodării. După aceste două etape, urmează cea de-a treia în care se realizează balastarea și refacerea stratului de asfalt. Noi am făcut un grafic de asfaltare a străzilor cu probleme, dar trebuie corelat cu finalizarea lucrărilor de apă și canal. Peste tot pe unde s-a intervenit pentru înlocuirea țevilor sau pentru introducerea lor sunt probleme cu asfaltul. În doi-trei ani maxim vom avea pusă la punct toată infrastructura din Focșani. Cred că sunt puține orașe în România care au așa ceva”, ne-a declarat primarul Decebal Bacinschi.
Teoretic, reabilitarea unei străzi nu ar dura mai mult de câteva zile, însă vremea rea din ultima perioadă a împiedicat orice fel de lucrare de asfaltare. „După acest program putem spune că 90% din rețelele de apă subterană au fost rezolvate. După ce va fi finalizat acest proiect intrăm pe străzi și reabilităm trotuare, ridicăm capacele la cotă și asfaltăm. Abia atunci putem să spunem că am făcut o treabă bună și nu mai avem probleme”, spune primarul Bacinschi.
15,5 milioane de lei pentru străzi, în următorii doi ani
Din totalul de 363 de străzi pe care le deține în prezent Focșaniul, o treime sunt reabilitate, iar pentru restul există programe. Primarul își aduce aminte că, atunci când a venit la Primăria Focșani erau doar 274 de străzi. Toate asfaltările au fost făcute cu bani de la bugetul local sau din împrumutul de 50 de milioane de lei. Guvernul portocaliu nu a dorit să aloce sume pentru reparații și investiții la drumuri în Municipiul Focșani. „Am solicitat la Ministerul Transporturilor sume de bani și nu am primit. Am inițiat un proiect de hotărâre în Consiliul Local pentru a accesa un împrumut din care am reușit să acoperim o treime din zestrea stradală a Municipiului Focșani. Mai avem de luat din acest împrumut, anul acesta, 9 milioane de lei și anul viitor 6,5 milioane. Cu acești bani și investițiile care vor urma, vom putea rezolva infrastructura rutieră din oraș”, a dat asigurări primarul Decebal Bacinschi.