Magistrații Tribunalului Vrancea l-au condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, cu suspendare, pe profesorul Florin Iamandei, fostul director al Colegiului „Valeriu D. Cotea”, din Focșani. Acesta a fost acuzat de procurorii anticorupție de luare de mită și trafic de influență, după ce ar fi ajutat o elevă să treacă de corigențele la două materii. Florin Iamandei nu a dorit să comenteze în nici un fel sentința și a preferat să nu dea declarații.