Sărbătoare mare, ieri, la Valea Sării. Localnicii au participat la cea de-a IV a ediție a zilei comunei, evenimentul fiind prezentat de Corina Chiriac. Spectacolul a avut loc în poiana de la intrarea în comună, în mijlocul oamenilor fiind prezenți primarul Nicu Bercuci, candidatul USL pentru un nou mandat, deputatul social-democrat Cristian Dumitrescu, vicepreședintele Consiliului Județean Dragoș Bîrlădeanu, primarul comunei Vrâncioaia Ionică Danțiș, edilul comunei Tulnici Valentin Bîznă. Corina Chiriac le-a invitat pe scenă, pe rând, pe fetele de la Hora, pe Laura Lavric, Andreea Bălan, dar și pe Connect-R.
Cu acest prilej, a fost lansată și candidatura lui Nicu Bercuci la funcția de primar din partea USL, fiind prezentați inclusiv candidații la funcțiile de consilieri locali. „Vreau să vă salut și să vă transmit că dumneavoastră ați fost cei care m-ați încurajat întotdeauna, ați fost cei care mi-ați oferit dragoste, ați fost cei care m-ați iubit, cei care ați fost alături de mine. Mesajul meu este unul sincer «întotdeauna v-am iubit și vă voi iubi». Încă o dată îmi demonstrați că sunteți alături de mine, iar eu nu voi uita acest lucru. Vreau să vă rog să mă sprijiniți împreună cu echipa mea de consilieri, oameni care au pus suflet pentru această comună. Cu toții au pus mai presus de orice interesul comunității”, a spus Nicu Bercuci.
Vicepreședintele Consiliului Județean, Dragoș Bîrlădeanu, i-a îndemnat pe oameni să voteze USL pe 10 iunie. „Vreau să vă transmit din partea domnului președinte Marian Oprișan salutul dumnealui, un sincer «La mulți ani» și urările sale de bine și de sănătate. Din păcate dumnealui nu a putut fi prezent aici deoarece este la București unde poartă discuții cu guvernul pentru a aduce bani pentru dezvoltarea județului. Îndemnul nostru este ca pe 10 iunie să votați Marian Oprișan, președinte al Consiliului Județean, Nicu Bercuci primar al comunei Valea Sării, consilierii județeni și locali USL. O victorie a USL înseamnă un trai mai bun”, a spus Dragoș Bîrlădeanu.