Examenul de Evaluare Națională a elevilor de clasa a VIII-a intră în linie dreaptă, cel puțin în ceea ce privește organizarea. Potrivit reprezentanților Inspectoratului Åcolar Județean Vrancea, au fost stabilite deja centrele de examinare, dar și centrele de comunicare și cele de evaluare a lucrărilor.
Astfel, pentru cele 98 de centre de examen, care vor funcționa în toate unitățile de învățământ cu personalitate juridică din județ, vor fi înființate 24 de centre de comunicare. Acestea vor primi subiectele pentru cele două probe scrise ale Examenului Național, care vor fi apoi transmise școlilor arondate.
Cât privește centrele de evaluare, acestea sunt patru la număr. Repartizarea profesorilor evaluatori se va face astfel încât aceștia să nu corecteze tezele elevilor de la unitățile școlare la care predau. Obligatoriu este ca profesorii care vor fi implicați în desfășurarea Examenelor Naționale să nu aibă rude până la gradul IV în rândul elevilor. „Obligatoriu este ca profesorii care vor fi implicați în cadrul Examenelor Naționale să nu aibă rude până la gradul IV”, a declarat inspectorul școlar general interimar Stan Rogoz.
Vezi AICI arondarea școlilor la centrele de comunicare.
Vezi AICI arondarea școlilor la centrele de evaluare.