Un odobeștean a fost trimis în judecată de procurori, deoarece a furat acumulatorul unui autoturism, dar și un portofel, în care nu erau bani, ci facturi. Este vorba despre Gheorghe C., de 40 de ani, care este acuzat de comiterea infracțiunii de furt calificat.
Potrivit anchetatorilor, în seara zilei de 7 ianuarie, în jurul orei 20.00, omul a reușit să pătrundă în curtea părții vătămate, unde era parcată mașina. A sustras acumulatorul mașinii, iar din interiorul acesteia a luat un portofel, în care erau facturi și o agendă cu numere de telefon. Chiar dacă a încercat să vândă bunul furat, omul nu recunoaște fapta.
Oamenii legii spun că bărbatul a mai fost condamnat, în trecut, pentru comiterea unor infracțiuni de furt și i-au fost aplicate mai multe amenzi administrative pentru infracțiuni similare.
Dosarul va fi soluționat de magistrații Judecătoriei Focșani.