Aproximativ 600.000 de români care au obținut în 2011 venituri din chirii, activități agricole, activități comerciale, jurnalism, operațiuni cu valută sau vânzarea acțiunilor la bursă trebuie să ajungă la Fisc până vinerea viitoare, 25 mai, să depună declarația de venit (formularul 200) sau să o transmită prin internet.
Cei care nu reușesc să depună în termenul legal formularul 200 („Declarația privind veniturile realizate în România”) pot fi sancționați cu o amendă cuprinsă între 50 de lei și 500 de lei, de cinci ori mai mare decât în anii trecuți.
De obicei, românii lasă pe ultima sută de metri declararea veniturilor realizate în anul precedent și ajung să stea ore în șir la cozile care se formează la Fisc. Îndeplinirea acestei obligații de contribuabil într-o manieră mai facilă, on-line, nu este încă la îndemâna oricărei persoane fizice, fiind condiționată de obținerea unui certificat digital, care nu este ieftin.