O sticlă de vin galben de Jura, datând din 1774, a fost vândută cu suma de 46.000 de franci elvețieni (38.300 de euro) la o licitație organizată, marți, la Geneva, de casa Christieâs. „Persoana care a câștigat a licitat prin internet”, a precizat purtătorul de cuvânt al casei organizatoare. Înainte de licitație, casa Christieâs estimase valoarea acestei sticle excepționale la 40.000-50.000 de franci elvețieni (32.000-40.000 de euro). Sticla provine din colecția familiei Vercel, originară din comuna franceză Arbois, supranumită „capitala vinurilor de Jura”, care a păstrat-o în pivnița ei timp de opt generații. O sticlă din aceeași recoltă a fost degustată în 1994, la Château Pécauld din Arbois, de 24 de profesioniști din industria vinurilor, care au descris calitatea băuturii ca fiind excelentă.
Vinul din acea sticlă are culoarea ambrei, un gust de „nuci, curry, scorțișoară, vanilie și fructe uscate” și a primit un scor mediu de 9,4 din 10 din partea acelor profesioniști. În februarie 2011, o sticlă din aceeași colecție a fost vândută la licitație la Arbois. Estimată la 5.000 de euro, sticla a fost adjudecată pentru 57.000 de euro de colecționarul elvețian Pierre Chevrier.
În licitația de marți, consacrată vinurilor renumite, casa Christieâs a vândut 12 sticle de Château Mouton-Rothschild din 1945, pentru suma de 140.000 de franci elvețieni (116.000 euro).