Echipa de futsal CSM 2007 Focșani a pierdut calificarea în semifinalele Ligii I din România. Aseară, în fața unei asistențe numeroase care de multe ori s-a adresat focșănenilor cu apelativul „țiganii, țiganii”, în partida decisivă susținută la Od. Secuiesc împotriva formației locale, ACS, focșănenii antrenați de Petrache Gurguiatu și Orlando Åerbănică au cedat, 3-5 (1-3). Pe fondul unui joc echilibrat și pe contre, gazdele au deschis scorul în minutul 8, prin Doltea, peste două minute, Marian Ungureanu a restabilit egalitatea, Mihaly a adus formația harghiteană în avantaj (16), iar când mai erau doar 20 de secunde de joc din primul act, gazdele au mai punctat o dată dintr-o lovitură liberă, prin Kepiro. În repriza a doua, și-au intrat în rol și cei doi arbitri, iar gazdele au dus scorul la 4-1, dar Marian Covaci (26) și Elvis Ilaș (28) au redus din han-dicap în urma unor faze colective. Od. Secuiesc a punctat din nou (29), dar a avut și un jucător eli-minat (31). Cu un minut înainte de final, Covaci a lovit bara, dar era prea târziu pentru calificare. CSM 2007 Focșani a evoluat cu următorii jucători: Valentin Borș, Emilian Chivu, Valentin Toader, Marian Ungureanu, Florin Săraru, Sorin Popa, Cătălin Curteanu, Elvis Ilaș, Marian Covaci, Paul Alexandrescu și George Forcoș. ACS Od. Secu-iesc a replicat cu: Biro – Bajko, Doltea, Kepiro, Szekely, Csoma, Peter, Reti, Mihaly, Birtalan, Szabo și Demeny. „Echipa noastră și-a atins obiectivul stabilit la începutul sezonului din Liga I, clasarea în primele cinci locuri. Îi felicit pe jucători și le mulțumesc pentru ceea ce au făcut în partidele jucate în de-cursul acestui sezon”, ne-a declarat antrenorul principal al echipei CSM 2007 Focșani, Petrache Gurguiatu.
Ce a fost în primele două partide:
– manșa tur: CSM 2007 Focșani – ACS Od. Secuiesc 3-4 (2-3). Au marcat pentru CSM 2007: S. Popa, M. Covaci și C. Curteanu.
– manșa retur: ACS Od. Secuiesc – CSM 2007 Focșani 4-7 (2-3). Au marcat pentru echipa Focșaniului: Florin Săraru (2), Marin Ungureanu, Elvis Ilaș, Sorin Popa, Vali Toader și Emilian Chivu.