Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vrancea alocă câte 1,65 lei, anual, pentru sănătatea dinților fiecărui asigurat. La nivelul întregului județ, 37 de medici dentiști, care sunt în relație contractuală cu CAS Vrancea, ar trebui să ofere servicii stomatologice gratuite asiguraților, în special minorilor.
Pentru anul 2012, CAS Vrancea a alocat o sumă de 450.000 lei, adică 1.013 de lei lunar pentru fiecare medic. Repartizați la cele 271.360 persoane asigurate, banii ar însemna aproximativ 1,65 lei pe an pentru fiecare asigurat. Asta este suma pe care pedeliștii au considerat-o ca fiind necesară pentru îngrijirea orală a populației, atunci când au întocmit bugetul sănătății, la începutul acestui an. „CAS Vrancea decontează furnizorilor de servicii medicale de medicină dentară, aflați în relație contractuală, la termenele prevăzute în contract, pe baza facturii însoțite de documente justificative prezentate atât pe suport hârtie, cât și în format electronic, în formatul solicitat de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, contravaloarea serviciilor medicale de medicină dentară contractate, efectuate, raportate și validate, conform Normelor metodologice de aplicare a Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului asigurărilor sociale de sănătate pentru anul 2012”, a declarat Iustina Papuc, purtător de cuvânt al CAS.
Medicii stomatologi susțin că din aceste sume, ei reușesc să facă doar câteva manevre de profilaxie sau tratament. Totuși reprezentanții CAS susțin că suma nu este bătută în cuie, existând posibilitatea unor rectificări bugetare.