Trupa Hi-Q și Smiley vor concerta în această vară în cadrul primului festival al copiilor – âLumea lui P*ET – KidsFestâ.
Potrivit unui comunicat Emagic, evenimentul promite participanților două zile de poveste, din care nu vor lipsi mu-zica live, jocurile, concursurile, piesele de teatru, precum și o serie întreagă de alte surprize pregătite de amfitrionul evenimentului, *ETâ, Prietenul ExtraTerestru al copiilor de pretutindeni.
âLumea lui P*ET – KidsFestâ se va desfășura în perioada 16-17 iunie, în Parcul Unirii, biletele pentru acest eveniment fiind disponibile la prețul 25 de lei pentru copii, 40 de lei pentru părinți, sau 90 de lei pentru doi adulți și un copil.
Evenimentul are la bază unul dintre cele mai ample programe de reciclare, desfășurat în diferite școli din București, prin încurajarea reciclării ambalajelor din plastic și crearea unor obiceiuri âecoâ încă de la cele mai fragede vârste. Rezultatul programului de reciclare va putea fi văzut în cadrul festiva-lului, unde va fi amplasată o piramidă construită exclusiv din PET-urile strânse de cei mici în perioada premergătoare festivalului.
âLumea lui P*ET – KidsFestâ este un eveniment prezentat de Betty Ice, conceput și organizat de Emagic, în parteneriat cu Zurli.