Aproximativ 30 de mii de euro a dat, sâmbătă, pedelistul Trașcaliu, pe un avion de mici dimensiuni, care a aruncat fluturași cu „marile realizări” și minciunile electorale pentru următorii patru ani. Avionul respectiv a survolat Vrancea în lung și în lat murdărind județul cu minciunile pedeliste mascate în spatele Alianței pentru Vrancea și purtând legat de coadă un banner cu chipul fantelui aburit.
Deși timp de 4 ani, pedeliștii în frunte cu Traian Băsescu, au susținut că România se află în cea mai mare și mai gravă criză economică, drept pentru care au tăiat salariile și sporurile bugetarilor, au impozitat pensiile și au tăiat indemnizațiile sociale și cele de creștere a copilului, astăzi, aceiași pedeliști ne arată cât au putut fura de la poporul român.
Cum campania electorală a început, pedeliștii vrânceni au aruncat în lupta electorală nu programe prin care să scoată țara din criză, așa cum poate v-ați fi așteptat, ci bani. Mulți bani, cu care vor să „convingă” trei, patru cetățeni să îi voteze. Sâmbătă dimineață, pedelistul șef a închiriat un avion care a survolat satele, comunele, orașele și municipiile vrâncene și din care au fost aruncați fluturași pedeliști. Åi pentru a fi cât mai convingători, pedeliștii au agățat de coada avionului un banner cu chipul micului șef de partid.
Această acțiune dă naștere la mai multe probleme care au legătură cu vrâncenii și interesele lor. Acțiunea a costat, după unele informatii din interiorul PDL, aproape 30 de mii de euro. Suma aruncată de pedeliști este imensă dacă o raportăm la veniturile vrâncenilor, care au fost amputate violent și fără anestezie, de către aceiași pedeliști, pe motiv că e criză și că țara nu mai are bani. Însă criza dispare când vine vorba de buzunarul pedeleului, care a fost umplut din banii românilor, pe principiul „20 la sută din ce mișcă este al nostru”. Dacă pedeliștii vrânceni au aruncat din aer atâta bănet doar pentru un moft al unui fante amețit, vă puteți da seama și singuri de ce sume uriașe dispun cei care au distrus România pentru a fura votul românilor.
UN MILION DE EURO pentru campania de la locale?
Există voci din interiorul PDL Vrancea care spun că numai pentru campania pentru alegerile locale pedeliștii au pregătit un milion de euro. Un mi-lion de euro! Adică 4,5 milioane de lei, o sumă imensă și pe care nici cei mai mari oameni de afaceri nu ar arunca-o într-o campanie electorală. Se naște întrebarea: de unde atâția bani? Răspunsul este simplu. Din banii românilor cărora aceiași pedeliști îmbuibați le-au vorbit de austeritate și de necesitatea de a strânge cureaua. Probabil că Traian Băsescu a avut dreptate când a spus că omul gras e purtat în spate de omul slab și pricăjit. În această situație, omul gras este reprezentat de pedeliști care sunt purtați în spate de omul slab care este poporul român!
APV egal PDL!
Åi în fine, ca să ne întoarcem la cazul de față, în afară de banii aruncați, pedeliștii vrânceni au mai și murdărit localitățile județului, deși au clamat o campanie curată. Chiar dacă au umplut curțile oamenilor cu afișe multicolore, dar nu portocalii, chiar dacă se prezintă a fi Alianța pentru Vrancea (APV), vrâncenii știu că cei care se ascund în spatele acestei alianțe sunt pedeliștii care le-au luat salariile, pensiile, indemnizațiile, locurile de muncă și casele, ba chiar viețile unora care nu au mai putut suporta bătaia de joc la care au fost supuși. Numai din aceste câteva motive expuse mai sus, cu siguranță PDL va ajunge la groapa de gunoi a istoriei! Iar fluturașii cu promisiunile pedeliste vor ajunge la groapa de gunoi a românilor!