Ministrul de Interne, Ioan Rus, a declarat joi, că aderarea României la Spațiul Schengen constituie prioritatea zero a instituției pe care o conduce și că va avea întâlniri cu miniștri de interne și ambasadori ai statelor din UE, pentru a le solicita sprijin.
Demnitarul a precizat că va avea, săptămâna viitoare, întâlniri cu ambasadori din „state importante” din UE, pe agenda sa fiind însă și întrevederi cu miniștri de interne, pentru a le prezenta demersurile României și pentru a le solicita sprijin în vederea atingerii obiectivului de aderare.
Ioan Rus a mai spus, în legătură cu mandatul său la conducerea ministerului, că va continua toate programele aflate în derulare la nivelul instituției.
Liderii statelor UE au hotărât, la 1 martie, pe vremea vechiului Guvern, să amâne până în septembrie decizia cu privire la o eventuală intrare în spațiul Schengen a României și Bulgariei, potrivit un proiect de declarație finală pentru summitul UE de la Bruxelles. Din cauza opoziției Olandei, o aderare nu poate fi considerată acum și s-a hotărât ca o decizie cu privire la acest subiect să fie luată „în septembrie 2012”, se arăta în document.