Încă din adolescență, Cameron Diaz a pozat pentru diferite reviste. Mai târziu, ea și-a început cariera în actorie, iar rolul din „Masca” a propulsat-o într-una dintre actrițele cel mai vânate de la Hollywood. Totuși, cariera ei a împiedicat-o să aibă viața de familie pe care o plănuia.
A avut de-a lungul timpului iubiți celebri, ca Jared Leto sau Justin Timberlake, dar acum actrița nu se grăbește să-și întemeieze o familie deși atunci când era mică visa la o astfel de viață. „Credeam că voi fi măritată și voi avea doi copii până să ajung la 21 de ani. Credeam că trebuie să urmez traseul pe care l-a avut mama mea în viață. Dar de-abia atunci a început cariera mea și erau încă multe alte lucruri pe care îmi doream să le fac. Așa că acel vis a fost spulbe-rat devreme. După asta, nu am mai făcut un plan privind viața mea”, a spus Cameron Diaz.
Ea a menționat că nu își dorește deocamdată un copil.