Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785
Ediția: Joi 26 Decembrie 2024. Nr 6785

GALERIE FOTO: Coroane de flori la Monumentul Independenţei din Focşani


   Militarii din Garnizoana Focșani au organizat ieri, cu prilejul Zilei Independenței de Stat a României, Zilei Victoriei Coaliției Națiunilor Unite și Zilei Europei, o ceremonie militară de depunere de jerbe și coroane de flori, la Monumentul Independenței din fața Tribunalului Vrancea.
   Generalul de brigadă dr. Florinel Damian, comandantul Garnizoanei Focșani a precizat ieri, în cadrul ceremoniei că ,,în anul 1877 la tribuna Parlamentului, Kogălniceanu a strigat tare că suntem o națiune independentă și liberă. De asemenea, sărbătorim astăzi peste 60 de ani de când s-a finalizat cea de-a doua conflagrație mondială, momentul pentru care România a dat peste un milion de victime. Avem peste un milion de eroi care au luptat în ope-rațiile din Est și în cele din Vest. Totodată, au trecut mai bine de 60 de ani de când au fost puse bazele Uniunii Europene. Militarii din Garnizoana Focșani nu au uitat aceste momente și luptă în continuare pentru România. Nu trebuie să uităm niciodată eroii care au căzut pentru România”.
   Mesajul președintelui Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a fost transmis celor prezenți de către vicepreședintele Dragoș Bîrlădeanu. ,,Data de 9 mai a fost aleasă ca zi a Europei de Consiliul European de la Milano din anul 1985, apreciindu-se ca punct de pornire al construcției Europei Unite. Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, ziua de 9 mai a devenit și ziua noastră a tuturor românilor. Pe 9 mai se omagiază și Ziua Independenței, dar și Ziua Victoriei. Vorbim de momente care au marcat parcursul României în plan național, dar și în plan european și pe care le sărbătorim astăzi în mod diferit”, se precizează în mesaj.
   Președintele Consiliului Județean Vrancea, Marian Oprișan, a transmis că vrâncenii au simțit mereu că sunt parte a Europei. ,,Noi, vrâncenii, ne-am simțit mereu ca parte a Europei, iar județul nostru este din multe puncte de vedere o provincie europeană, o provincie în care sunt implementate proiecte europene și în care respectul și cultul pentru Europa există în fiecare dintre noi. În Focșani, părintele Uniunii Europene, Robert Schuman dăinuiește prin parcul care îi poartă numele. Åži în trecut am făcut referire la una din frazele memorabile ale lui Robert Schuman, o frază în care se spune că Europa nu va fi construită toată odată sau în funcție de un singur plan. Aceasta va fi construită prin realizări concrete care să creeze mai întâi o solidaritate. O frază atât de actuală astăzi când România se află în faza unui nou început, iar noul Guvern al României, învestit cu atât de multă speranță din partea românilor, are nevoie și de toată solidaritatea noastră pentru a reuși în scopurile pe care și le-a propus. Solida-ritatea este principiul care ar trebui să guverneze România de astăzi fiindcă prea mult timp, noi, românii, am fost dezbinați”, se arată în finalul mesajului președintelui Marian Oprișan.
   După discursuri și depunerea de coroane, a urmat un spectacol al fanfarei la care au luat parte membrii Ansamblului Folcloric ,,Å¢ara Vrancei” și câteva majorete.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?