Publicația Le Point trece în revistă ultimele știri despre nunta anului în Franța, cea a actorilor Brad Pitt și Angelina Jolie. Potrivit mai multor surse, cei doi se vor căsători la domeniul lor din Miraval (Provența).
Lucrări de amploare se desfășoară la domeniu, a fost ridicată o construcție ce seamănă cu o sală de primiri, iar capela a fost renovată anul trecut. Celor doi actori le place mult Franța, lucru pe care-l repetă în interviuri, copiii lor învață franceza, iar gemenii Knox și Vivienne s-au născut la Nisa. Suprave-ghează îndeaproape lucrările și nimeni nu se îndoiește că, odată veniți la Cannes, vor trage o fugă la Miraval, să vadă cum decurg lucrurile.
Locul poate fi ușor supravegheat de personal specializat, pentru a evita intruziunea nedorită a paparazzilor. Există puține fotografii ale vacanțelor petrecute de cei doi acolo, dovadă că locul este greu accesibil, iar locuitorii, deloc vorbăreți, le respectă intimitatea.
Se spune că Brad Pitt ar prefera o masă franțuzească. âCaută de săptămâni rețete franțuzești rare, spunea un apropiat al celor doi la începutul lui mai. Dorește meniul perfect și vinuri potrivite la masă. Totul va fi ales din producția localăâ.
Presa anunță că evenimentul ar avea loc pe 11 august, fără să aibă însă dovezi. Nu este exclus să se afle de nuntă după consumarea acesteia, așa cum s-a întâmplat cu logodna anunțată în aprilie, după ce inelul a fost confecționat în cel mai mare secret timp de peste un an. Potrivit ultimelor știri, Angelina Jolie ar vrea să mai ia în greutate, slăbiciunea ei fiind un motiv de îngrijorare pentru presa mondenă americană.
În orice caz, ceremonia se anunță discretă, Brad Pitt păstrând o amintire nu prea plăcută de la nunta lui prea hollywoodiană cu Jennifer Aniston, survolată de elicoptere. În privința Angelinei Jolie, actrița nu este deloc convențională. A fost deja căsătorită de două ori, prima oară având numele logodnicului scris cu sânge pe rochie, a doua oară nunta fiind în totalitate improvizată.
La nuntă ar urma să asiste apropiați ai celor doi actori, printre care Jacqueline Bisset și Joh Voight, nașa și tatăl Angelinei Jolie, precum și părinții și fratele lui Brad Pitt. Pe listă s-ar putea afla și George Clooney, vechi prieten al lui Pitt, Johnny Depp și Vanessa Paradis și, poate, Jean Dujardin și Alexandra Lamy. Angelina Jolie nu prea mai merge la Hollywood, unde are puține relații, preferând să-și consacre timpul din afara platourilor de filmare familiei și acțiunilor umanitare.
De altfel, fotografiile exclusive de la nuntă vor face obiectul unei licitații pe piața internațională pentru finanțarea acțiunilor ei, așa cum s-a întâmplat și la nașterea gemenilor sau a fiicei lor, Shilof, soldate cu peste 16 milioane de dolari.