Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787
Ediția: Duminică 5 Ianuarie 2025 Nr. 6787

Concurs naţional „Plus – Minus poezie“, la Focşani


   Colegiul Național „Al. I. Cuza” din Focșani găzduiește, începând de astăzi, o nouă ediție a Concursului Național Interdisciplinar „Plus – Minus poezie”. Concursul, ce le este adresat elevilor de clasele a V-a și a VI-a, va reuni 136 de elevi talentați din toate județele țării și va debuta cu o conferință, susținută astăzi, la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, cu începere de la orele 16.30, de către academicianul Solomon Marcus. La această conferință va mai participa și inspectorul general din cadrul Ministerului Educației, conferențiar universitar doctor Maria Mina.
   Deschiderea  oficială va avea loc la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia”, la ora 8.00,  iar concursul propriu-zis se va desfășura între orele 10.00-13.00, la Colegiul Național „Al. I. Cuza”.
   În paralel cu concursul Național Interdisciplinar „Plus – Minus poezie”, se va desfășura și Concursul „Solomon Marcus”. Acesta din urmă este organizat pentru a-i stimula pe elevi în cunoașterea limbilor de circulație internațională și va consta în traducerea unor texte literare. Ziua de vineri se va încheia pentru participanții la concursuri cu un spectacol, pus în scenă la Teatrul Municipal „Mr. Gh. Pastia”, începând cu orele 17.30.
   Cu această ocazie va fi prezentat un moment dedicat dramaturgului Ion Luca Caragiale, dar vor susține un recital și membrii Pastorala. De asemenea, va fi prezentat un moment de dans, pus în scenă de elevii talentați de la Palatul Copiilor.
   Rezultatele vor fi afișate sâmbătă, la ora 8.00, la sediul Colegiului Național „Al. I. Cuza”, iar festivitatea de premiere va avea loc la ora 10.00, la Ateneul Popular „Mr. Gh. Pastia” din Focșani. Concursul Național Interdisciplinar „Plus – Minus poezie” este organizat cu sprijinul Ministerului Educației.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?