Numărul elevilor care rămân fără sprijinul financiar acordat de stat în cadrul programului „Bani de Liceu”, scade de la o lună la alta. Asta ca urmare a creșterii, într-un ritm alarmant, a numărului de absențe. În luna martie au pierdut bursa „Bani de Liceu” 199 de elevi.
Astfel, dacă la începutul acestui an școlar beneficiau de această bursă 2.438 elevi de liceu cu posibilități materiale reduse, în martie mai primeau acest sprijin financiar 2.239 elevi de liceu. Pe primul loc în clasamentul perdanților se numără elevii Colegiului Tehnic „Gh. Balș” din Adjud, unde din cei 273 beneficiari, 25 au pierdut acest ajutor financiar din cauza absențelor. De asemenea, 19 elevi ai Colegiului Tehnic „Valeriu D. Cotea” din Focșani au rămas și ei fără „Bani de Liceu”, în vreme ce alți 18 elevi provin de la Grupul Åcolar „Grigore Gheba” din Dumitrești. Pe aceeași listă se mai află și 17 elevi ai Grupului Åcolar „Simion Mehedinți” din Vidra. Potrivit legislației în vigoare privind acordarea acestui ajutor financiar pentru elevii de liceu ce provin din familii cu posibilități financiare modeste, la acumularea a 20 de absențe nemotivate, de la începutul anului școlar, se suspendă acest drept.
Bursa „Bani de Liceu” se acordă lunar și este în cuantum de 180 lei.