Doar un punct din șase posibile, acesta este bilanțul echipelor vrâncene de fotbal care au evoluat ieri în cadrul etapei intermediare din cadrul ligii a treia. Fără mulți jucători de bază, FC Panciu a remizat acasă, 1-1 (0-1) în fața celor de la CSM Rm. Sărat, o echipă râmniceană venită să-și vândă scump pielea și care ai cărui jucători au făcut un scandal monstru la finalul partidei, considerându-se nedreptățiți de maniera de arbitraj. Introdus în linia de atac, fundașul Ovidiu Radu a avut prima ocazie a partidei, dar reluarea sa a trecut peste poarta oaspeților (5). Pe fondul unui joc modest, râmnicenii au deschis scorul prin Roman, care a profitat de o greșeală a apărării păncene și a lobat mingea peste Lazăr (39). În actul secund, Claudiu Mihai a fost aproape de egalare, dar șutul său a fost respins de pe linia porții de portar (56), iar la poarta cealaltă, Lungoci a marcat, dar asistentul (o fată din Iași) a anulat golul reușita pentru o poziție de ofsaid (76). Cu două minuite înainte de final, trimis de antrenori ca atacant, fundașul Cristi Gurguiatu a adus o egalare nesperată și a consființit un rezultat just.
FC Panciu: Lazăr – Bîra, Gurguiatu, Stan, Gălățeanu (53 Beșa) – B. Stoian (72 C. Corbea), Duțu, Cioran, Cl. Mihai – Tudor (87 M. Stoian), Ov. Radu. CSM Rm. Sărat: Toader – Bodoc (88 Moldoveanu), Tîrîlă, Vișan, Răpițeanu (88 Andreiu) – Rențea, Roman, Croitoru (53 Nica), Popa – Vlaicu (63 Lungu), Lungoci. Vineri, FC Panciu va evolua pe terenul echipei Sporting Suceava.
O nouă înfrângere pentru CSM 2007
Cealaltă formație vrânceană, CSM 2007 Focșani a mai picat un test și se află cu un picior în campionatul județean. „Nu voi pierde la Focșani” a spus înainte de meci antrenorul Damian Băncilă, fostul tehnician al echipei focșănene și în prezent antrenor la Oțelul II Galați. Åi așa a fost. Cu mai mulți jucători în echipă de la campioana ligii I, Oțelul, gălățenii au controlat partida și s-au impus în final cu 2-1 (1-0). Punosevac a deschis scorul pentru gălățeni în minutul 37, cu un șut de la 25 de metri care a lovit și bara înainte de a intra în poartă, Marius Suvac iar după pauză, CSM 2007 a restabilit egalitatea prin reușita lui, printr-un șut plasat (52). Același Punosevac a fost la post și a speculat o greșeală a defensivei mult prea visătoare a formației de pe Milcov și a adus trei puncte pentru Oțelul II (66). Pentru CSM 2007 se anunță timpuri grele și deplasări unde se pot scoate cu greu puncte. Vineri, focșănenii vor merge la Pașcani, pentru confruntarea cu formația locală, CSM.
CSM 2007 a evoluat cu: Borș – Ciornei, Åtefan, Crăciun, Stanciu – Săpunaru (68 D. Negoiță), Suvac, Dumitriu (84 Pasăre), Toma – Mîndrescu, Milea. Oțelul II: Tadas – Maruș, Benga, Ljubinkovic, Murgoci (66 Gîță) – Filip, Enescu, Schwartz (58 Chebac), Chipirliu – Cojoc (74 Lupu), Punosevac.
Rezultatele etapei de ieri:
FC Panciu – CSM Rm. Sărat 1-1,
CSM 2007 Focșani – Oțelul II Galați 1-2,
Aerostar Bacău – Petrotub Roman 2-0,
ABC Stoicescu – CSM Pașcani 0-0,
Politehnica Galați – FCM Dorohoi 1-3,
Cetatea Tg. Neamț – SC Bacău 1-2,
Sporting Suceava – Rapid CFR Suceava 1-3.
Ceahlăul II P. Neamț a stat.
Etapa viitoare (vineri, ora 17.00):
Sporting Suceava – FC Panciu,
CSM Pașcani – CSM 2007 Focșani,
Ceahlăul II P. Neamț – Rapid CFR Suceava,
Oțelul II Galați – Aerostar Bacău,
FCM Dorohoi – ABC Stoicescu,
SC Bacău – Politehnica Galați,
CSM Rm. Sărat – Cetatea Tg. Neamț,
Petrotub Roman va sta.
Clasament seria I – liga a treia
1. Rapid CFR Suceava 21 14 5 2 42-13 47p
2. Petrotub Roman 22 13 7 2 45-16 46p
3. SC Bacău 22 14 4 4 35-15 45p
4. CSM Rm. Sărat 22 11 4 7 33-21 37p
5. FC Panciu 21 9 7 5 19-15 34p
6. Aerostar Bacău 21 10 4 7 24-21 34p
7. Sporting Suceava 22 9 5 8 33-31 32p
8. CSM Pașcani 22 8 5 9 22-29 29p
9. Ceahlăul II P. Neamț 21 8 3 10 27-31 27p
10. FCM Dorohoi 22 6 7 9 23-27 25p
11. Oțelul II Galați 21 6 5 10 29-35 23p
12. Cetatea Tg. Neamț 21 4 6 11 15-37 18p
13. ABC Stoicescu Buzău 20 4 4 12 18-42 16p
14. CSM 2007 Focșani 21 3 6 12 11-31 15p
15. Politehnica Galați 21 4 2 15 27-44 14p.