Persoanele care preferă să conducă mopeduri trebuie să dețină permise de conducere. Până la sfârșitul anului în curs mai pot conduce mopedurile fără permise, după care obținerea lui este obligatorie.
Începând de anul viitor, obținerea permisului de conducere pentru mopeduri și alte autovehicule ale căror proprietari sunt scutiți în prezent de această obligație, va deveni obligatorie. Un proiect de lege în acest sens va fi transmis Parlamentului spre adoptare.
Polițiștii din cadrul Serviciului Poliției Rutiere Vrancea agreează această măsură, în condițiile în care conducătorii de mopeduri le-au dat, an de an, bătăi de cap. Aceștia spun că cei care au mopeduri sau tricicluri vor fi nevoiți să studieze regulile de circulație, pentru că altfel nu vor obține permis de conducere. Studiul îi va determina să fie mai atenți în trafic, având în vedere că vor cunoaște regulile de circulație. „Este o propunere foarte bună, în condițiile în care conducătorii de mopeduri sunt implicați în destul de multe accidente de circulație. Ei nu vor mai putea circula după ureche, așa cum fac mulți”, au transmis reprezentanții Poliției Rutiere Vrancea. Oamenii legii susțin că cei care conduc mopeduri sunt implicați în destul de multe accidente de circulație.
Åeful Direcției Rutiere din cadrul IGPR, Lucian Diniță, a precizat ieri că „din ianuarie 2013, va fi introdus obligatoriu permis de conducere pentru mopeduri, tricicluri cu motor de până la 15 kilowați, precum și pentru motociclete A1 și A2”.
Permisul de conducere va avea o valabilitate de cinci-zece ani și va trebui reînnoit, obligatoriu, după efectuarea controlului medical.