Comercianții vrânceni au primit amenzi de aproape 70 mii lei de la Protecția Consumatorilor în perioada Sărbătorilor Pascale. Cele mai mari sancțiuni au fost aplicate comercianților care aveau la vânzare produse expirate, de la carne la dulciuri. Comisarii de la Protecția Consumatorilor au arătat că, la 7 agenți economici, au fost găsite 92 kilograme de produse din carne de pasăre congelate care nu erau etichetate și nu se putea dovedi că nu erau expirate. Cele șapte firme au primit amenzi contravenționale de 33 mii lei.
De pe lista produselor expirate aflate la vânzare nu au lipsit dulciurile specifice Sărbătorilor pascale. Comisarii au găsit ciocolată expirată, cozonac expirat de 45 de zile, dar și prăjituri expirate de 20 de zile sau având „data durabi-lității minimale ștearsă intenționat”. La un alt co-merciant s-au găsit 97 kilograme pulpă de porc fără informații privind producătorul, data limită de consum, condițiile de păstrare și depozitare. „S-a dispus oprirea temporară de la comercializare a produsului și operatorul economic a fost sancționat cu amendă de 1000 lei”, au arătat comisarii de la Protecția Consumatorilor. O altă firmă avea la vânzare 140 kilograme de prăjituri diverse precum eclere, Diplomat, Boema, Krantz însă nu ofe-rea informații despre data limită de consum și eventualele ingrediente alergene din conținutul produselor. Firma a primit o sancțiune de trei mii lei.
Probleme au fost constatate și la comercianții de vin vrac. „La 3 operatori s-a găsit la comercializare vin vrac, fără indicarea pe eticheta de prezentare a informațiilor minime necesare consumatorilor : producător, concentrație alcoolică, anul de producție, conținutul de sulfiți. S-a dispus oprirea temporară de la comercializare a 1355 litri vin, în valoare totală de 6996 lei, operatorii economici fiind sancționați contravențional”, precizează conducerea de la Protecția Consumatorilor.
În total, comisarii de la Protecția Consumatorilor au verificat 110 operatori economici, fiind constatate abateri la 33 dintre aceștia. Au fost verificate 5.000 kilograme de alimente, fiind constatate abateri la aproape jumătate din această cantitate. Au fost aplicate 23 de avertismente și 24 de sancțiuni contravenționale. Au fost oprite definitiv de la comercializare 46 kilograme de alimente, iar 1.616 kilograme au fost oprite temporar de la vânzare.