Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835
Ediția: Vineri 14 martie 2025 Nr. 6835

La închisoare pentru furtul unui miel


   Gică Chiper s-a ales cu o condamnare de 5 ani de închisoare, cu executare, din cauză că, la sfârșitul anului trecut, a furat un miel de la stâna lui Nicușor M. În rechizitoriul întocmit de procurorii pănceni se arată că fapta a fost comisă pe data de 12 decembrie 2011, în timp ce păgubitul se afla pe islaz cu oile. „Am aflat de la altcineva despre furt. Ulterior, am mai auzit că hoțul a sacrificat mielul”, a spus acesta judecătorului. Tot în rechizitoriu se precizează că o parte din carnea provenită de la miel a ajuns la o cunoștință de-a lui Chiper, față de care acesta avea o datorie, iar restul a fost păstrat pentru consumul propriu. Bărbatul, cunoscut cu antecedente penale, a fost judecat în stare de arest, din cauza unei alte infracțiuni. El a recunoscut fapta și nu a dorit să formuleze probe în apărare. Prin aceeași sentință, Gică Chiper a mai fost obligat și la plata sumei de 300 de lei, reprezentând contravaloarea mielului furat, bani pe care partea vătămată i-a pretins ca despăgubiri materiale.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

You cannot copy content of this page

× Ai o stire interesanta?