USL va depune, miercuri după-amiază, moțiunea de cenzură împotriva Cabinetului Ungureanu, a anunțat președintele PSD, Victor Ponta. Anunțul a fost făcut după ședința conducerii USL.
Victor Ponta a mai spus că USL va depune moțiunea de cenzură cu minimum de semnături cerut de lege, respectiv 116, pentru a putea depune, eventual după 10 iunie, o altă moțiune de cenzură, în cazul în care prima nu va trece. „Conform Constituției, pentru a depune o moțiune de cenzură, ai nevoie un sfert din numărul deputaților și senatorilor. Nu ai voie, același deputat sau senator, să semnezi decât una pe sesiune. Decizia noastră de tactică politică este de a depune moțiunea de cenzură cu numărul minim cerut, 116, pentru ca, eventual după 10 iunie, într-o nouă formulă politică, în care probabil domnul Ungureanu va prelua o parte din PDL, să putem să depunem o a doua moțiune de cenzură, dacă nu trece asta. După 10 iunie, pentru că sesiunea se termină pe 30 iunie”, a spus Ponta.
Liderul PSD a precizat că actuala sesiune parlamentară este ultima din actuala legislatură în care mai poate trece o moțiune de cenzură, Parlamentul nemaifiind funcțional din toamnă. „Vom folosi 116 semnături pentru că acele 116 nu mai avem voie să le folosim decât în toamnă. Åtiți că în campania de la locale vor candida parlamentari ai USL, senatori și deputați, deci practic această sesiune este ultima în care poate să treacă o moțiune de cenzură. În toamnă, practic, Parlamentul oricum nu va mai funcționa”, a spus Ponta.
El a precizat că USL nu se bazează pe votul parlamentarilor puterii și că nu a negociat cu nicunul dintre aceștia un vot în favoarea moțiunii de cenzură.