Juniorii republicani de la CSM 2007 Focșani vor juca astăzi acasă în etapa fazei intermediare a Campionatului Național. Formația de juniori A va evolua de la ora 12.00 pe Stadionul Milcovul II în turneul pentru play-off împotriva celor de la CSMS Iași.
Runda trecută, focșănenii s-au impus cu 3-0 pe terenul echipei Sportiv Vaslui, golurile victoriei fiind marcate de Pasăre, Stratulat și Mihăescu. După șapte runde, Focșaniul se află pe ultimul loc, cu 5 puncte. Tot astăzi, de la ora 14.00, pe același stadion, echipa de juniori B a CSM 2007 Focșani va întâlni echipa ACS Ceahlăul Piatra Neamț în turneul play-out.
În jocurile disputate până acum, CSM 2007 Focșani (antrenor Puiu Oprișan) a obținut următoarele rezultate: 2-3 cu AFC Botoșani, 5-1 cu AS FCM Bacău și 1-1 cu LPS Piatra Neamț, iar gruparea de pe Milcov ocupă locul patru, cu 5 puncte.