Un grup de elevi de clasa a X-a de la Colegiul Tehnic „Gh. Balș” din Adjud vizitează, timp de trei săptămâni, capitala Portugaliei, Lisabona, în cadrul proiectului sectorial „Leonardo da Vinci” de mobilitate, cu titlul „Angajarea tinerilor într-un turism modern”. Până acum, elevii, împreună cu directorul unității de învățământ Maria Bîrlă și alte două cadre didactice, au trăit experiențe unice și de neuitat, mai ales că niciunul dintre ei nu a mai fost în capitala Portugaliei anterior.
Astfel, au beneficiat de ore de pregătire în limba portugheză, au fost la cursuri de cultură despre tradițiile țării gazdă, iar apoi elevii s-au bucurat de locuri de neuitat. Foarte apreciată a fost vizita la Estádio da Luz sau așa numitul Stadion al Luminii, locul unde joacă celebra echipă de fotbal SL Benfica. Pentru elevii din Adjud, selectați în cadrul acestui program, această excursie de trei săptămâni reprezintă o oportunitate .
De asemenea, această experiență va fi cu siguranță benefică și pentru Colegiul Tehnic „Gh. Balș” din Adjud, având în vedere importanța programului „Leonardo da Vinci” și aportul adus de elevi pentru promovarea acestei unități de învățământ, a municipiului și a României.
De altfel, directorul Maria Bîrlă crede cu convingere că elevii vor acumula competențe lingvistice temeinice, informații despre specificul culturii și tradiției țării gazdă și totodată, își vor forma un comportament profesional bazat pe respect, sociabilitate, comunicare. Maria Bîrlă se va întoarce în cursul zilei de astăzi din Lisabona, dar liceenii vor rămâne în Li-sabona până pe data de 29 aprilie alături de alți doi profesori însoțitori.
Participanții din rândul elevilor au fost selectați pe bază de concurs, ce a constat într-o probă la limba engleză scris și oral (nivel minim A1), o probă de specialitate scris și oral, interviu și dosar.
Proiectul sectorial „Leonardo da Vinci” de mobilitate, cu titlul „Angajarea tinerilor într-un turism mo-dern” urmărește accesul la educație de calitate în formarea profesională inițială și faci-litarea tranziției de la școală la viața activă a participanților, oferindu-le oportunități de mobilitate în scop educațional, prin care să-și îmbunătățească nivelul de edificare, să-și dezvolte competențe tehnice specializate în domeniul turismului, competențe lingvistice și interculturale în vederea unei adaptări mai rapide la cerințele unui loc de muncă.